marți, 30 iunie 2009

Societatea civilă în era virtuală

Apariția Societății Civile este rezultatul unei mișcări spontane a cetățenilor care constituie în mod liber diverse forme de asociere: asociații, organizații, cluburi, participând benevol la activitatea acestora, urmărind obiective și interese civice. Datorită specificului său, Societatea Civilă întărește legitimitatea democrației, multiplică mijloacele de expresie a intereselor, întărește încrederea cetățenilor în puterea lor, permite recrutarea și formarea de noi lideri. Societatea Civilă din România are în momentul de față un rol redus în influențarea deciziilor politice și economice care se iau. Rolul Societății Civile este însă foarte important în țările care au adoptat sistemul de guvernare democratic și economia de piață de puțină vreme, țări în care pericolul unor derapaje riscante este mult mai ridicat. În fapt, evoluția sinuoasă a clasei politice și a economiei românești de după 1989 a fost insoțită de o evoluție la fel de oscilantă a Societății Civile. Evoluția Societății românești nu poate fi imputată însă doar politicienilor. Liderii unor organizații nonguvernamentale s-au compromis de multe ori prin tăcerea suspectă în fața abuzurilor patronate de cei pe care i-au ajutat să ajungă la putere. Modernizarea României va putea avea loc doar în situația în care maturizarea clasei politice se va produce concomitent cu cea a societății civile dar și printr-o reașezare naturală și firească a valorilor din întreaga societate. Internetul a căpătat deja astăzi aspectul unui fenomen social și economic într-o societate umană care va trebui să se schimbe pentru a putea face față cu bine provocărilor tehnologiei contemporane. În România, cetățenii, dar și societatea civilă trebuie să scape din brațele mass-mediei clasice, pe care o pot controla inclusiv prin cumpărare directă, diversele cercuri de interese. Internetul este, încă, un tărâm al libertății de expresie aproape totale. Insuficiența reglementărilor în domeniu nu va dura prea mult și există posibilitatea ca internetul să nu mai fie sinonim cu libertatea pe care o are astăzi. Constituirea unei structuri a societății civile care să se ocupe de protecția drepturilor cetățenilor în mediul virtual este o necesitate în condițiile în care internetul a început deja să-și depășească condiția de "bibliotecă virtuală" și tinde să devină un spațiu care dublează spațiul real, spațiu în care se poate comunica, se poate învăța, se poate asista la spectacole de divertisment, se pot face tranzacții comerciale sau se poate vota. Societatea Civilă în era virtuală va putea să atragă atenția când se va încerca reglementarea unor aspecte ale internetului care vor prezenta un potențial pericol privind: intimitatea personală, a îngrădirii libertății de expresie, a libertății de comunicare sau a libertății de tranzacționare a unor bunuri. În egală măsură, va trebui să militeze eficient pentru accesul egal la internet al oamenilor din toate țările lumii, acces care să nu fie împiedicat de costuri exagerate sau de dispoziții abuzive ale unor administrații politice, constituirea în acest fel a unei Societăți Civile virtuale, care să poată avea un cuvânt de spus atunci când se întâmplă abuzuri în orice țară de pe glob. Există astăzi puține organizații ale Societății Civile cum sunt Crucea Roșie, Medici Fără Frontiere, Amnesty International sau Greenpeace care intervin și iau atitudine indiferent de țara în care au loc abuzuri, mobilizând opinia publică internațională și făcând presiuni asupra organismelor de decizie de la nivel internațional cum sunt Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei, etc. Constituirea unei Societăți Civile virtuale cu ajutorul internetului ar putea să-i apropie pe oamenii din toate colțurile lumii și în afară de o îmbunătățire a comunicării între persoane aparținând unor culturi diferite, ar putea să definească un set comun de măsuri care să permită exportul democrației și respectarea drepturilor omului oriunde pe glob.

duminică, 28 iunie 2009

Managementul electoral

Mâine, Biroul Politic Central, alege dintre membrii săi sau nu, Directorul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Nu mă pot abține să nu fac cîteva considerații despre calitațile pe care trebuie să le aibă și capcanele pe care trebuie să le ocolească liderul unui staff de campanie electorală. Chiar dacă teoretizez puțin, sunt sigur că veți putea lesne să alcătuiți portretul robot al unui bun manager. Teoreticienii managementului organizațional au în comun cîteva principii atunci cînd vorbesc despre conducere, cum ar fi: comanda unitară, apropierea conducerii de execuție, promovarea spiritului de echipă, concordanța dintre subiectul, obiectul și scopul conducerii, ca să amintesc doar de o parte a lor. Iar cele mai importante funcțiuni sunt: prevederea, planificarea, comanda, conducerea și controlul. Cel desemnat, trebuie deci să poată asigura toate aceste cerințe. Știu mulți colegi cu experintă managerială, inclusiv în managementul electoral, capabili să pună în practică toate aceste principii. Sper doar, ca pe două dintre ele, să le văd duse la extrem: “spiritul liberal” de echipă și apropierea conducerii de structurile locale.

Stocarea informației și bazele de date

Secretariatul General este locul în care se adună cea mai mare parte a informațiilor în interiorul unei organizații de tip politic. Desigur, se pune problema unde poate fi stocată această informaţie. Multe organizaţii au optat pentru o bancă internă de date care poate fi îmbogățită de oricine, altele și-au structurat bazele de date în cadrul fiecărui departament. În amândouă cazurile, capacitatea de stocare a informaţiei şi viteza de acces la date constituie criterii de bază pentru aprecierea performanţelor sistemului. Prin procesul de memorare, informaţia poate fi prelucrată sau valorificată prin consultare locală ori comunicarea solicitanților prin intermediul rețelelor de comunicaţii. Există în multe cazuri riscul de a cădea în mania documentării, ceea ce face ca supraabundența de informaţii stocate să se transforme în inamicul ei, baza de date nemaifiind utilizabilă. Problema în gestionarea informaţiei, este găsirea de soluţii pentru documentele care trebuie să rămână în uz, deoarece folosirea suportului de hîrtie, în toate fazele prin care trebuie să treacă un document, devine o activitate din ce in ce mai anevoioasă şi mai costisitoare. Mai mult, timpul necesar transmiterii informaţiei dintr-un loc în altul este un mare inconvenient la care se mai adaugă şi imposibilitatea realizării unei formatări a documentelor tradiţionale cu facilităţi grafice. O metodă eficientă ar putea fi scanarea tuturor documentelor și introducrere lor într-o bază de date electronică. Iată pe scurt care sunt funcțiile unei baze pentru gestionarea informației :

- preluarea informaţiei în sistem;

- memorarea şi regăsirea informaţiei;

- prelucrarea informaţiei;

- tipărirea sau publicarea;

- controlul şi comanda sistemului .

Cercetarea concurenței (opoziției), ocupa un domeniu distinct în cadrul tuturor formațiunilor politice, dar în final și acestei activități i se aplică aceleași reguli. Pentru supravegherea concurenței, toate sursele de informaţii, formale sau informale, sunt utile. Nici una nu este magică, nici măcar băncile de date. Unele sunt scumpe, altele sunt gratuite, preţul neavând neapărat o legătura cu pertinența informaţiei. Într-o formațiune politică ce se vrea eficientă, toată lumea trebuie să se simtă investită cu o misiune de stocare și supraveghere, dar sinteza şi decizia trebuie să aparţină liderilor.

joi, 25 iunie 2009

Despre discurs

Capitolul I

Comunicarea îşi găseşte maxima expresie în discurs. Secretul unui discurs reuşit constă în pregătirea, exersarea, analizarea şi din nou exersarea acestuia. De aceea am ales să vorbesc despre discurs ca o modalitate separată de transmitere a mesajului.

Discursul trebuie să aibă în intenţie atingerea unei serii de obiective prin intermediul unor modalităţi specifice de abordare. Ca atare, înainte de a începe un discurs, trebuie să vă gândiţi la auditoriu, la mesajele pe care încercaţi să le transmiteţi acestuia şi la cât va fi de receptiv. Ce obiectiv urmăriţi – să-l informaţi, să-l convingeţi, să-l inspiraţi sau să-l distraţi? Fiecare tip de obiectiv implică abordarea unor modalităţi diferite de a construcţie şi de expresie. Un discurs este un proces extrem de complex care presupune nu numai o etapă de pregătire anterioară, ci şi o serie de reguli pe parcursul desfăşurării sale.

Pregătirea iniţială presupune: Cunoaşterea audienţei: din cine este formată, ce preocupări are, de ce a venit să vă asculte etc. Realizarea unui conţinut să fie interesant şi relevant pentru auditoriul respectiv. Pentru realizarea acestui conţinut este necesară, realizarea unei cercetări în care să adunaţi toate informaţiile disponibile despre subiectul respectiv: faptele, opiniile, documentaţia, cauzele şi efectele. Toate datele pe care le folosiţi trebuie să fie exacte şi să provină din surse sigure. Folosiţi informaţii interesante şi arătaţi ambele feţe ale argumentaţiei. Găsiţi nota de umor potrivită, sub forma anecdotelor, citatelor, povestirilor. Căutaţi exemple de reuşită, studii de caz, şi gândiţi-vă care din acestea sunt mai eficiente în cazul auditoriului în speţă. Mesajul trebuie gândit pentru a fi rostit, nu pentru a fi scris, ca atare este foarte importantă lungimea sa. Gândiţi-vă cât de lung va fi discursul şi dacă vor exista eventuale întrebări. Trebuie să vă luaţi o marjă de timp de cel puţin 20% faţă de timpul normal pentru rostirea discursului respectiv. Trebuie să stabiliţi o temă sau informaţie cheie care să fie extrem de sintetică.

Odată realizat discursul trebuie cunoscut foarte bine mediul în care se va rosti discursul.Structura discursului trebuie să fie foarte bine închegată logic, să cuprindă înşiruire de gânduri principale sau teme logice, ordonate şi corelate. Un discurs trebuie astfel structurat încât să aibă câteva momente principale: Foarte importantă este introducerea, deoarece ea deschide comunicarea între dvs., auditoriu şi subiect. Introducerea trebuie să stârnească interesul, de aceea este bine să începeţi cu o poveste sau cu o glumă. Ulterior se prezintă relaţia vorbitorului cu auditoriul, subiectul, obiectul şi conţinutul pe scurt. Trebuie evitată o introducere prea lungă. Sunt o serie de modalităţi sau trucuri pentru începerea unui discurs care pot capta atenţia publicului: denumirea temei sau titlul; stabilirea obiectivului şi a planului discursului (propoziţii deductive, fără a dezvălui prea mult din conţinutul ce intenţionează a fi abordat); emiterea unei întrebări (care anticipează întrebările pe care auditoriul probabil le va adresa); folosirea unei anecdote (scurtă, bine plasată, referitoare la subiectul care urmează a fi abordat); adoptarea culorii locale (cu prudenţă pentru a se evita expresiile stereotipice); fapte şi statistici (în introducere abordate doar în trecere, trebuie să fie cât mai reale şi expuse cât mai simplu); propoziţii şocante (care să uimească ascultătorii, întotdeauna urmate de pauze semnificative); povestiri interesante (nu neapărat cu valoare anecdotică, în cazurile în care glumele nu pot fi plasate). Discursul trebuie să se desfăşoare natural şi logic, pentru a putea fi uşor urmărit. Segmentele discursului trebuie să fie legate între ele. Întrerupeţi prezentarea la fiecare două-trei minute cu o replică prin care să stârniţi o reacţie(sau aplauze) din partea auditoriului. Folosiţi materiale audiovizuale, numai dacă acestea clarifică sau susţin discursul. Punctul principal al discursului cuprinde 2 sau 3 puncte-cheie elaborate şi susţinute colocvial. Subliniaţi punctele forte; referiţi-vă la contra-argumente pentru a vă asigura credibilitatea.

Concluzia trebuie să conducă auditoriul spre reacţiile emoţionale şi specifice dorite. Trebuie să se evite divagaţiile sau subiectele lăsate în suspans, şi în acelaşi timp să se lanseze noi discuţii sau problematici. Este bine să se utilizeze un număr redus de cuvinte, simbol pentru apropierea finalului şi să se evite clişee de tipul „în concluzie” sau „în încheiere”. Ca şi la introducere există o serie de modalităţi care vă pot ajuta să încheiaţi un discurs: sumarizarea, întrebări retorice (care determină publicul să caute un răspuns); dramatismul (folosirea unei voci uşor dramatice, modulată), iniţiative (soluţii propuse pentru problemele analizate); enunţarea mesajului principal sau emiterea unor sloganuri mobilizatoare. Pe lângă aspecte legate de conţinut, un discurs poate fi făcut atractiv şi prin modul în care este rostit. Este recomandat să priviţi auditoriul - şi „să reacţionaţi la feed-back-ul acestuia”. Cuceriţi mai întâi oamenii - apoi argumentaţi. Atitudinea dumneavoastră influenţează modul în care auditoriul vă va recepţiona chiar înainte de a începe să vorbiţi. În cazul unui discurs conţinutul reprezintă 30%, iar forma 70%. Interlocutorii trebuie priviţi în faţă, fără a-i fixa însă. Ţineţi capul sus şi priviţi auditoriul în ochi. Faptul că se evită focalizarea privirii asupra audienţei poate induce acesteia ideea că vorbitorul se află într-o stare de tensiune, frică, nelinişte sau angoasă. Este necesară o mobilitate a privirii vorbitorului, care să îşi stabilească anumite repere în sală, mulţime, grup de oameni, la care să revină periodic. Aceasta are un rol suportiv şi asigurativ, atât pentru vorbitor, cât şi pentru auditoriu pe care îl dinamizează şi îl face să urmărească mai atenţi expunerea. Rostiţi cuvintele în direcţia microfonului. Alternaţi viteza şi tonul. Rostiţi propoziţiile cu claritate până la capăt. O voce tremurată accentuează neliniştea vorbitorului şi totodată trădează această nelinişte în faţa celorlalţi, adeseori putând fi asociată cu nesiguranţa. Ritmul vocii este extrem de important, deoarece vorbitorul are în special avantajul introducerii momentelor de tăcere, a pauzelor între părţile frazelor, putându-se astfel specula o serie de avantaje: vorbitorul are timp să reflecte la ce spune; publicul/audienţa are timp să asimileze şi să claseze informaţia şi mesajul transmis; cum fraza nu este terminată se atrage atenţia asupra a ceea ce urmează, se pregăteşte momentul de impact, oamenii ascultă atenţi neştiind ce va urma. Folosiţi limbajul trupului, dar controlaţi-l. Gesticulaţi natural. Poziţia adoptată trebuie să avantajeze corpul, să nu blocheze plămânii, să faciliteze o bună respiraţie şi implicit, o bună oxigenare, altfel inima îşi accelerează bătăile pentru ca sângele să fie totuşi purificat, şi ca atare creşte gradul de emotivitate.