miercuri, 4 martie 2015

România poate deveni un pol energetic în estul europei

 
SECTORUL ENERGETIC - CONTEXT EUROPEAN

Ca răspuns la situația geopolitică actuală și la dependența UE în materie de importuri, Comisia pledează pentru o nouă strategie europeană de securitate energetică. Diversificarea surselor de aprovizionare externe, modernizarea infrastructurii energetice, finalizarea pieței interne de energie a UE și realizarea de economii de energie sunt printre principalele sale puncte. Prin urmare, una din provocările majore pentru Uniunea Europeană, la momentul actual, se referă la modul în care se poate asigura securitatea energetică cu energie competitivă şi „curată”, ţinând cont de limitarea schimbărilor climatice, escaladarea cererii globale de energie şi de viitorul nesigur al accesului la resursele energetice.

Viziunea politicii energetice europene de astăzi corespunde conceptului de dezvoltare durabilă şi se referă la următoarele aspecte importante:
      accesul consumatorilor la sursele de energie la preţuri accesibile şi stabile,
      dezvoltarea durabilă a producţiei, transportului şi consumului de energie,
      siguranţa în aprovizionarea cu energie,
      reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

UE elaborează o politică energetică ambiţioasă, care acoperă toate sursele de energie, de la combustibili fosili (ţiţei, gaz şi cărbune) până la energia nucleară şi cea regenerabilă (solară, eoliană, geotermală, hidroelectrică etc.), în încercarea de a declanşa o nouă revoluţie industrială, care să ducă la o economie cu consum redus de energie şi limitarea schimbărilor climatice asigurând că energia pe care o consumăm va fi mai curată, mai sigură, mai competitivă şi durabilă.

În contextul instituirii şi al funcţionării pieţei interne şi din perspectiva necesităţii de protecţie şi conservare a mediului înconjurător, politica energetică a UE urmăreşte:
      asigurarea siguranţei aprovizionării cu energie în Uniune,
      asigurarea funcţionării pieţelor de energie în condiţii de competitivitate,
      promovarea eficienţei energetice şi a economiei de energie,
      dezvoltarea surselor regenerabile de energie,
      reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră,
      promovarea interconectării reţelelor energetice.
      Pachetul „Energie – Schimbări Climatice”, stabileşte pentru UE o serie de obiective pentru anul 2020, cunoscute sub denumirea de „obiectivele 20-20-20”, şi anume:
      reducere a emisiilor de GES la nivelul UE cu cel puţin 20% faţă de nivelul anului 1990;
      creşterea cu 20% a ponderii surselor de energie regenerabilă (SRE) în totalul consumului energetic al UE, precum şi o ţintă de 10% biocarburanţi în consumul de energie pentru transporturi;
      o reducere cu 20% a consumului de energie primară, care să se realizeze prin îmbunătăţirea eficienţei energetice, faţă de nivelul la care ar fi ajuns consumul în lipsa acestor măsuri.

Pentru a găsi soluții pentru problemele energetice și climatice ale Europei și pentru a garanta aprovizionarea cu energie furnizată la prețuri accesibile și în condiții de securitate a gospodăriilor și a întreprinderilor, Uniunea Europeană are nevoie de o piață internă a energiei care să fie competitivă, integrată și fluidă, și care să ofere un pilon de bază solid pentru a asigura direcționarea electricității și a gazului acolo unde este necesar. Obținerea integrării depline a rețelelor și sistemelor energetice ale Europei și continuarea deschiderii piețelor de energie sunt esențiale pentru realizarea tranziției către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon și menținerea aprovizionării în condiții de securitate și la cel mai scăzut cost posibil.

Necesitate atingerii țintelor stabilite la nivel european privind:
      finalizarea pieței interne de energie,
      conectarea tuturor statelor membre la rețelele europene de energie,
      îndeplinirea agendei Europa 2020,
      transformarea sectorului energetic în perspectiva anului 2050 – obținerea de energie la costuri reduse pentru toți consumatorii, au determinat Comisia Europeană la propunerea unui plan de acțiune care să ducă la finalizarea cu succes a celei mai apropiate ținte propuse și anume finalizarea pieței interne de energie.

 Planul de acțiune vizează patru direcții principale de acțiune : 

1.   Implementarea legislației europene: transpunerea integrală și implementarea prevederilor celui de-al Treilea Pachet Legislativ, definirea conceptului de  consumator vulnerabil, aplicarea riguroasă a regulilor de piață și concurență, întărirea eficienței inițiativelor regionale, revizuirea liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru protecția mediului;

2.   Întărirea capacității consumatorilor de a participa la piață: eforturi susținute pentru implicarea, informarea și motivarea consumatorilor, inclusiv prin implementarea prevederilor directivei de eficiență energetică, monitorizarea pieței cu amănuntul, stabilirea de linii directoare și bune practici privind instrumentele de comparare a prețurilor, facturare clară și transparentă, sprijinirea consumatorilor vulnerabili, asistență dedicată consumatorilor vulnerabili pentru formularea unor opțiuni de schimbare a furnizorului  în cunoștință de cauză și sprijinirea acestora prin măsuri sociale pentru a putea face față cerințelor pieței concurențiale de energie;

3.   Realizarea unui sistem energetic european: adoptarea și implementarea codurilor de rețea, adoptarea Pachetului Infrastructură, adoptarea primei liste a proiectelor de infrastructură de interes european, introducerea rețelelor inteligente, adoptarea de măsuri de eficiență energetică etc.

4.   Limitarea  intervențiilor statului pentru asigurarea îndeplinirii țintelor propuse: eliminarea prețurilor  reglementate cu luarea în considerare a obligațiilor de serviciu universal și a măsurilor de protejare a consumatorilor vulnerabili, evaluarea modului de răspuns al sectorului de producere de energie electrică la acoperirea cererii, adoptarea de recomandări privind schemele suport pentru regenerabile, înființarea grupului european pentru coordonarea sectorului energiei electrice.
Aprovizionarea cu energie este una dintre principalele provocări cu care se confruntă Europa astăzi. Perspectiva creșterii acute a prețurilor și dependenta tot mai mare de importul de energie pun sub semnul întrebării securitatea aprovizionării cu energie si pun în pericol întreaga economie. In paralel, trebuie luate decizii importante pentru a reduce drastic emisiile și pentru a combate schimbările climatice. În anii următori va trebui investit masiv în infrastructura energetică europeană, pentru a o adapta la nevoile noastre viitoare.
 
UNIUNEA EUROPEANĂ - PERSPECTIVE

Planul Poloniei pentru o Uniune Energetică Europeană
În luna aprilie a anului trecut, în contextul situaţiei din Ucraina şi al relaţiilor UE-Rusia precum şi în vederea gestionării provocărilor cauzate de dependenţa energetică a statelor membre UE faţă de gazele ruseşti, delegaţia poloneză la UE a distribuit un non-paper referitor la o foaie de parcurs pentru o Uniune Energetică Europeană. Documentul subliniază că toate măsurile propuse de partea Poloniei pot fi implementate în cadrul actualelor Tratate. Plecând de la exemplul uniunii bancare a UE dar şi al EURATOM, ca şi mecanisme europene, premierul polonez consideră ca este necesar ca la nivelul UE să existe un organism comun însărcinat cu negocierea si achiziţionarea de energie. Un asemenea organism ar contra balansa poziţia de monopol a Rusiei. Pe termen lung, UE trebuie să spargă monopolul rusesc asupra gazelor naturale şi să restaureze o piaţă liberă concurenţială. Sunt propuşi practic şase piloni fundamentali: infrastructură, mecanisme de solidaritate, consolidarea puterii de negociere a statelor membre şi a UE faţă de terţi, dezvoltarea surselor de energie indigene în UE, diversificarea surselor de energie (în special de petrol şi gaze naturale) şi consolidarea comunităţii Energetice.

1.   Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii pentru a sprijini diversificarea energetică prin:

      Acordarea de prioritate proiectelor energetice din zonele (ţările) cele mai vulnerabile faţă de sistarea furnizării de către furnizori externi;
      Sporirea procentului de co-finanţare a unor asemenea proiecte până la maximul posibil la nivelul UE – 75%;
      Sporirea cotei de finanţare alocate proiectelor energetice prin cadrul financiar pentru perioada 2014-2020;
      Necesitatea introducerii sectorului petrolier in politicile de ajutor financiar;
      Pregătirea cadrului de finanţare pentru Proiecte Energetice în Interes Comun (PECI – Projects of Energy in Common Interest). Identificarea unei liste prioritare de PCI, poate reprezenta un impuls politic important (care să fie transmis la cel mai înalt nivel), pentru promotorii de proiecte şi părţile interesate din domeniu. Este importantă şi prioritatea acordată finanţării PCI din Europa Centrală şi de S-E (vulnerabilă şi cu risc mare de a fi afectată de întreruperea aprovizionării), prin instrumentul CEF (Connecting Europe Facility) şi creşterea ratei de co-finanţare europeană până la 75%. Finanţarea proiectelor din sectorul petrolier (infrastructură, capacităţi de stocare şi tehnologii noi de rafinare), fie prin modificarea regulamentului CEF (care nu permite finanţarea acestui sector), fie prin alte programe europene, precum Horizon 2020;
      Accelerarea implementării Proiectelor de Interes Comun (PCI). În 2015, cu ocazia revizuirii listei PCI va trebui pus accentul pe necesitatea dezvoltării facilităţilor de depozitare a gazelor naturale şi produselor petroliere.

2.   Implementarea mecanismelor UE de solidaritate privind siguranţa aprovizionării cu energie în situaţii de criză (pilonul II) prin:
      Regulamentul 994/2010 privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale reprezintă un instrument bun pentru gestionarea unor situaţii de criză, aceasta impunând obligaţii statelor membre de a elabora evaluări de risc şi planuri naţionale de acţiune preventivă şi de urgenţă. Statele membre, în mod voluntar,  pot extinde aceste planuri la nivel regional;
      Capacitatea de reacţie a UE la situaţii de criză ar putea fi îmbunătăţită prin realizarea unor evaluări de risc şi planuri de acţiune preventivă şi de urgenţă la nivelul UE;
      Polonia doreşte o impulsionare politică a demarării acestor planuri la nivel UE întrucât Regulamentul 994/2010 nu prevede decât obligaţia pentru Comisia Europeană de a analiza fezabilitatea elaborării acestora la nivel european;
      În cazul unei crize a aprovizionării cu energie – via UA – aproximativ 12-15 state membre vor fie afectate în mod negativ, motiv pentru care se impune crearea unui mecanism de solidaritate la nivel european;
      Pe durata negocierilor regulamentului, statele membre ale UE din Vestul Europei au manifestat reticenţă faţă de includerea unor obligaţii clare referitoare la elaborarea unor planuri de acţiune la nivelul UE, întrucât ar impune acestora obligaţii de conformare suplimentare, în condiţiile în care doar statele din Centrul şi Estul Europei ar fi cel mai rău afectate în cazul unei crize de aprovizionare;
      Capacitatea de import a Polonia va creşte, în următorii 4 ani, la aproximativ 38bcm/an (de trei ori consumul intern anual al PL), în condiţiile în care au fost realizate în ultimii ani investiţii majore în proiecte de infrastructură.

3.   Consolidarea puterii de negociere a statelor membre şi a UE faţă de furnizorii externi (pilonul III) prin:
      Eliminarea clauzelor secrete din contractele bilaterale cu Rusia;
      Redactarea unui contract cadru la nivelul statelor membre UE;
      Participarea activă a Comisiei Europene la negocieri;
      Abordarea comună (EU template) a acordurilor interguvernamentale (IGA) în domeniul energiei şi participarea obligatorie a COM în toate etapele de negociere a unui IGA pentru minimalizarea efectelor acestora asupra nonconformităţii cu legislaţia europeană. Este important, în acest sens, să fie avută în vedere stabilirea unei liste cu clauze abuzive care nu ar mai trebui să se regăsească în IGAs. Pentru PL o clauză importantă este şi cea referitoare la punctele de livrare a gazelor (market delivery points), acestea ar trebui să fie stabilite la graniţa UE şi nu în interiorul UE;
      Crearea unui mecanism de agregare a cererii la nivelul UE/regional pentru importul de gaze naturale, COM fiind invitată să analizeze modul de concretizare a unui asemenea mecanism. Propune spre analiză 2 opţiuni de implementare a acestui mecanism – crearea unei agenţii responsabile pentru agrearea cererii (top-down approach, după modelul agenţiei Euratom) sau crearea unei entităţi comerciale (bottom-up approach).

4.   Dezvoltarea surselor de energie din interiorul UE (pilonul IV) prin:
      Explorarea şi exploatarea surselor existente de energie, mai ales a zăcămintelor de cărbune şi a gazelor de şist, in condiţiile respectării normelor şi standardelor existente la nivelul UE;
      Exploatarea surselor de energie existente va stimula economia ţărilor UE;
      La nivel UE cărbunele trebuie privit ca o resursă cu potenţial de a asigura independenţă energetică.

5.   Identificarea de noi surse de alimentare cu energie (pilonul V) prin:
      Dezvoltarea infrastructurii energetice europene va facilita accesul furnizorilor externi la piaţa europeană;
      Trebuie căutate noi rute de alimentare în principa cu gaze naturale şi petrol;
      Trebuie întărită cooperarea cu Statele Unite şi Canada în vederea importului din aceste ţări în Europa de gaze naturale lichefiate (LNG). Australia poate fi un alt partener important pentru UE;
      Continuarea lucrărilor la Coridorul Sudic al Gazelor, întărirea cooperării cu noi furnizori din zona Mării Caspice şi a Mediteranei (state precum Azerbaidjan, Turkmenistan, Israel sau Irak).

6.   Consolidarea Comunităţii Energetice (pilonul VI) prin:
      Întărirea rolului instituţional;
      Îndreptarea atenţiei asupra Ucrainei şi Moldovei şi acordarea de asistenţă şi sprijin pentru ca aceste două ţări să implementeze şi să aplice la nivel naţional legislaţia europeană în domeniul energetic;
      Realizarea proiectelor de conectare a ţărilor membre în Comunitatea Energetică, dar şi a Ucrainei şi Moldovei, cu piaţa internă UE;
      Crearea şi promovarea unei strategii privitoare la dezvoltarea surselor de energie din interiorul UE şi creşterea eficienţei;
      Crearea unui sistem eficient de avertizare rapidă în Ucraina în caz de sistare a furnizării gazelor naturale.

În conturarea Uniunii Energetice, Comisia va porni de la cele 3 obiective-cheie ale politicii energetice europene:
1.   securitatea aprovizionării,
2.   sustenabilitate,
3.   competitivitate,
Precum şi de la cele 5 dimensiuni:
1.   securitate,  solidaritate şi încredere;
2.   dezvoltarea unei piețe interne a energiei integrate și competitive;
3.   moderarea cererii de energie/eficienţă energetică;
4.   reducerea emisiilor de carbon / decarbonizarea mix-ului energetic al UE;
5.   cercetare şi inovaţie – dezvoltarea de tehnologii în domeniul energetic.

Aprovizionarea cu energie este una dintre principalele provocări cu care se confruntă Europa astăzi. Perspectiva creșterii acute a prețurilor și dependența tot mai mare de importul de energie pun sub semnul întrebării securitatea aprovizionării cu energie și pun în pericol întreaga economie. În paralel, trebuie luate decizii importante pentru a reduce drastic emisiile și pentru a combate schimbările climatice. În anii următori va trebui investit masiv în infrastructura energetică europeană, pentru a o adapta la nevoile noastre viitoare. In acest context, obiectivele majore ale politicii energetice UE sunt siguranţa aprovizionării cu energie, creşterea competitivităţii pieţei interne şi promovarea energiei durabile.

ROMÂNIA – CONTEXTUL ENERGETIC ACTUAL

ENERGIE ELECTRICĂ
Potrivit situației până în anul 2012 prezentată de Eurostat, România se afla pe locul al treilea într-un clasament al independenței energetice procentuale în Uniunea Europeană, după Danemarca și Estonia.  În România, prețul energiei electrice pentru populație este reglementat, ceea ce a determinat menținerea unui nivel redus comparativ cu alte state europene. Astfel, în 2013, România se situa printre statele cu cele mai scăzute prețuri la energia pentru consumatorii casnici, aflându-se pe locul 8 cu 0,128 euro/kWh, la polul opus cu cele mai mari prețuri aflându-se Danemarca cu 0,294 euro/kWh și Germania cu 0,292 euro/kWh. În anul 2014, volumul de energie exportată de România, echivalentul a 15% din producție, a înregistrat cel mai mare nivel din ultimii zece ani, fiind impulsionat atât de un preț mai mic față de media europeană, cât și de o serie de circumstanțe externe, potrivit datelor Transelectrica. Valoarea energiei exportate anul trecut se ridica la 355 milioane de euro. Exporturile de electricitate au ajuns anul trecut la 9.936 GWh, depășind de două ori nivelul din 2013. Potrivit Transelectrica, excedentul de producție a condus la scăderea prețurilor energiei, făcând-o mai competitivă pe piețele din țările vecine. Energia exportata de Romania ajunge cu predilectie in Serbia, Ungaria si Bulgaria. Producția de energie a României a fost anul trecut de 64.752 GWh, în timp ce consumul s-a plasat la 57.627 GWh, potrivit Transelectrica.  Sursele regenerabile de energie din România au un potențial teoretic important. Comparativ cu acesta, potențialul utilizabil al acestor resurse este mult mai mic, din cauza limitărilor tehnologice, eficienței economice și a restricțiilor de mediu. În prezent, România dispune de un excedent de electricitate care poate fi produsă din surse regenerabile. În acelaşi timp, biocombustibilii pentru transporturi înregistrează un deficit care este acoperit prin importuri. În condițiile concrete din România, în balanța energetică se iau în considerare următoarele tipuri de surse regenerabile de energie: energia eoliană, energia solară, hidroenergia (centrale hidroelectrice cu o putere instalata mai mică sau egală cu 10 MW, respectiv centrale hidro cu o putere instalată mai mare de 10 MW), biomasa și energia geotermală. România s-a angajat față de UE să îndeplinească ca obiectiv naţional pentru anul 2020, o pondere a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie de 24%. Directiva europeană a asociat acestui obiectiv un traseu: 19,04% pentru anii 2011-2012; 19,66% pentru anii 2013-2014; 20,59% pentru anii 2015-2016 şi 21,83% pentru anii 2017-2018. Țara noastră a raportat deja îndeplinirea și depășirea obiectivului stabilit.

GAZE NATURALE
România este țara cu cea mai mică dependență de gaze naturale din import. Poziția geostrategică favorabilă, recent descoperitele resurse din Marea Neagră precum și potențialul viitor creat de gazele de șist, arată că România ar putea juca în mod evident un rol definitoriu în regiune. România a importat, în 2014, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 447.400 tone echivalent petrol (tep), cu 61,5% (714.100 tep) mai mică faţă de cantitatea raportată în 2013, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. În acest context infrastructura de transport gaze naturale devine probabil factorul cel mai important, iar România trebuie să dezvolte - în cel mai scurt timp posibil - culoare de transport gaze naturale care să asigure atât gradul necesar de interconectivitate la nivel european cât și potențial suficient de transport gaze naturale pentru valorificarea resurselor pe piața autohtonă și pe cea regională. Prin asigurarea legăturii între surse diferite de aprovizionare cu gaze naturale și piața europeană, proiectele investiţionale menţionate contribuie la realizarea dezideratelor Uniunii Europene, principalele beneficii ale realizării acestora putând fi sintetizate astfel:
      Integrarea pieței de gaze și interoperabilitatea sistemelor de transport gaze din regiune;
      Convergența prețului gazelor în regiune;
      Eliminarea congestiei în transportul gazelor naturale pe direcția Bulgaria –România - Ungaria
      Creșterea flexibilității sistemului european de transport gaze prin realizarea de intreconectări în flux bidirecțional;
      Prin interconectarea coridorului  BULGARIA – ROMÂNIA – UNGARIA – AUSTRIA cu Marea Neagră se va deschide practic accesul Uniunii Europene spre o nouă sursă de gaze naturale;
      Creșterea concurenței pe piața europeană de gaze prin diversificarea surselor, a traseelor de transport și a companiilor active în această regiune;
      Creșterea securității aprovizionarii cu gaze naturale;
      Reducerea gradului de dependență de importul de gaze naturale din Rusia.

ROMANIA – PERSPECTIVE

În prezent, orice discuţie despre asigurarea securităţii energetice a României ar trebui să plece de la o realitate simplă, şi anume: rezervele de resurse energetice naţionale se reduc continuu, iar Rusia reprezintă principala sursă de acoperire a deficitului energetic al ţării noastre. Se conturează următoarele oportunităţi pentru dezvoltarea energetică a României:
      România are o poziţie geografică favorabilă pentru a participa activ la dezvoltarea proiectelor de magistrale paneuropene de petrol şi gaze naturale;
      Existenţa pieţelor fizice şi financiare de energie, precum şi accesul la pieţe regionale de energie electrică şi gaze naturale cu oportunităţi de realizare a serviciilor de sistem la nivel regional;
      Climatul investiţional este atractiv atât pentru investitorii străini, cât şi autohtoni, inclusiv în procesul de privatizare a diferitelor companii aflate în prezent în proprietatea statului;
      Se înregistrează creşterea încrederii în funcţionarea pieţei de capital din România, ceea ce permite listarea cu succes la Bursă a companiilor energetice;
      Liberalizarea totală a pieţelor de energie şi gaze naturale;
      Crearea de oportunităţi crescute de investiţii în domeniul eficienţei energetice şi al resurselor energetice regenerabile neutilizate;
      Accesarea Fondurilor structurale ale UE pentru proiecte în domeniul energiei;
      Existenţa unui important sector hidroenergetic capabil să furnizeze volumul necesar de servicii tehnologice de sistem;
      Experienţa îndelungată şi existenţa unor infrastructure importante pentru exploatarea resurselor energetice primare interne bazate pe cărbune şi uraniu;
      Depistarea unor noi perimetre cu rezerve considerabile de lignit şi de uraniu.
În perspectivă, opţiunile ţării noastre de a-şi asigura securitatea energetică ar putea fi următoarele:
1.   Acoperirea necesarului din resurse proprii;
2.   Acorduri directe cu Rusia;
3.   Acorduri indirecte cu Rusia, prin intermediul UE;
4.   Acorduri cu alte state bogate în resurse din Orient.
Integrarea în reţelele energetice ale Uniunii Europene oferă o perspectivă clară energeticii din România şi de aceea, sunt necesare o serie de noi măsuri care să vizeze:
      Investiţii majore în retehnologizare, eliminarea ineficienţelor din sistemul energetic şi îndeplinirea angajamentelor faţă de UE care vor ajunge la scadenţă;
      Valorificarea avantajelor ce derivă din sistemul de energie electrică şi cel de gaze;
      Vânzarea competitivă a activelor sau produselor statului din domeniul energiei;
      Implicarea mai activă în proiectele energetice care favorizează ţara noastră;
      Dezvoltarea corelată a proiectelor energetice din perspectiva capacităților de producere, inclusiv mixul energetic, și a infrastructurii de transport, în strânsă legătură cu evoluția consumului la nivel național, cu închiderea capacităților a căror durată de viață a fost depășită (sau înlocuirea acestora) și cu evoluția capacităților de interconexiune și posibilitățile reale de export/import;
      Accelerarea reformei instituţionale;
      Evaluarea instrumentelor financiare existente la nivelul statelor membre și implementarea celor adecvate pieței de nergie electrică din Romania;
      Întărirea capacităților de interconexiune cu statele învecinate.

În concluzie, mutarea accentului relaţiilor dintre UE şi Federaţia Rusă de la ciocnirile politico-propagandistice, la cooperarea economică, la un parteneriat strategic şi energetic solid poate fi scenariul următorului deceniu în spaţiul geopolitic din care face parte şi România. Aplicarea acestui scenariu ar reprezenta o şansă clară pentru dezvoltarea durabilă a ţării şi pentru programul energeticii. Totodată, trebuie să luăm în calcul faptul că România trebuie să divesifice  sursele de aprovizionare cu gaze naturale, să încerce să devina un vector geopolitic important ca urmare a traseelor energetice ce străbat  zona extinsă a Mării Negre, urmărind crearea unui sistem de interconectare  ce ar duce la un sprijin reciproc a distribuţiei resurselor între statele membre, întrucât cea mai bună modalitate de a obţine independenţa energetică este prin constituirea unei interdependenţe energetice europene. Strategia Energetică 2015 - 2035 trebuie să fie un instrument activ care să plaseze România în rândul țărilor puternice, dar atractive pentru investitori, un instrument care sa asigure stabilitatea și predictibilitatea domeniului energetic pe termen mediu și lung.

Principalele obiective vizate ar trebui să se refere la:
      Atragerea de noi investiții în sectorul energetic, prin asigurarea existenței unei piețe stabile, previzibile și transparente, prin strategii și politici publice și înlăturarea unor potențiale bariere în atragerea investitorilor;
      Desfășurarea de operațiuni de explorare în vederea descoperirii de noi zăcăminte de țiței și de gaze, atât convenţionale, cât şi neconvenţionale;
      Stabilirea unui plan bine definit de dezvoltare a infrastructurii de transport gaze pentru perioada următoare;
      Implementarea unui sistem competitiv pe teritoriul UE privind producerea energiei electrice din surse regenerabile cu scopul de a dezvolta pieţele naționale, ca urmare a faptului că din potenţialul energetic economic total al surselor regenerabile al României, biomasa deţine mai mult de 50%;
      Punerea în operare de capacități energetice noi, competitive și cu utilizare de tehnologii curate, care să acopere deficitul de capacitate apreciat că va apărea după 2015;
      Continuarea planurilor de dezvoltare a capacităților nucleare de producere a energiei electrice, de modernizare a grupurilor hidroenergetice, de reabilitare a grupurilor termoenergetice;
      Având în vedere volatilitatea producției de energie electrică a capacităților de producție a E-SRE, creșterea responsabilității asigurării serviciilor de sistem și a creării dezechilibrelor printr-o mai bună reglementare.

SCURTĂ CONCLUZIE

România este, momentan, cel mai mare producător de gaze din Europa Centrală şi de Est, potrivit unui document arătat recent investitorilor americani. În pofida dependenţei Europei de petrolul şi gazul rusesc, România este singura ţară din sud-estul Europei care are şanse reale să devină independentă, anul trecut producţia proprie acoperind peste 85% din consumul intern de gaze. Securitatea energetică a României poate fi asigurată, în următorii ani, din necesarul de producţie internă, prin urmare există şanse reale ca ţara noastră să devină al doilea stat independent energetic din Europa, după Danemarca. Dezvoltarea sectorului energetic înseamnă crearea de noi locuri de muncă, colectarea mai multor taxe suplimentare la bugetul de stat şi preţuri cât mai bune pentru consumatori. Consolidarea securității energetice este în interesul nostru al tuturor, atât al României, cât al tuturor statelor membre UE. Pentru aceasta este nevoie de: încheierea unor parteneriate puternice și stabile pe termen lung cu furnizori importanți, îmbunătățirea infrastructurii, creșterea utilizării raționale a energiei, exploatarea eficientă a resurselor energetice care ne aparțin, elaborarea planurilor de urgență și crearea de mecanisme de siguranță pentru a face față mai ușor riscurilor legate de siguranța aprovizionării (creșterea stocurilor de gaze, scăderea cererii de gaz prin utilizarea combustibililor de substituție (în special pentru încălzire), dezvoltarea infrastructurilor de urgență, ca de exemplu, completarea posibilităților de flux invers și punerea în comun a unei părți a stocurilor de securitate existente), utilizarea sporită a surselor de energie regenerabile și producția durabilă de combustibili fosili, încheierea și negocierea acordurilor interguvernamentale avute în vedere cu țări terțe care ar putea avea un impact asupra securității aprovizionării regionale, îmbunătățirea eficienței energetice.