Omenirea a intrat într-o etapă în care inteligența artificială (AI) începe să schimbe economia mondială. Din ce în ce mai des, discuția publică este dominată de algoritmi, cipuri, modele de limbaj și centre de date. Se vorbește însă mult mai puțin despre resursa fără de care toate acestea sunt imposibile. Este vorba de energia necesară funţionării acestor centre. Desigur, un alt element esenţial este apa necesară răcirii centrelor de date. Este însă o temă distictă şi merită abordată separat.
Inteligența artificială consumă electricitate, multă electricitate, iar consumul crește rapid. Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, centrele de date au consumat aproximativ 415 TWh de electricitate în 2024. Până în 2030, consumul ar putea ajunge la aproximativ 945 TWh. Problema nu este însă numai cantitatea de energie, este și locul în care această energie trebuie să existe. Un centru mare de date poate avea un consum comparabil cu cel al unui oraș. Centrele specializate în inteligență artificială au o densitate energetică foarte mare. Ele trebuie alimentate permanent și au nevoie de rețele capabile să suporte sarcini importante și stabile. În economia industrială, accesul la energie a fost unul dintre principalii factori care au determinat amplasarea fabricilor. În economia digitală, disponibilitatea energiei şi capacitatea reţelei vor influenţa tot mai mult proiectarea şi amplasarea centrelor de date.
Prin urmare, competiția pentru inteligența artificială devine astfel și o competiție pentru electricitate. Statele care pot produce energie suficientă, o pot transporta și o pot furniza la un preț competitiv vor avea un avantaj în atragerea investițiilor în infrastructura AI. Comisia Europeană estimează că centrele de date din Uniunea Europeană au consumat aproximativ 68 TWh în 2024, iar pentru 2030 este estimat un consum de aproximativ 114 TWh. Cel puţin la nivel declarativ, Europa a înțeles deja această problemă. În același timp, Uniunea Europeană își propune să își tripleze capacitatea de centre de date până în 2035. Acest obiectiv creează o problemă pe care politica energetică europeană nu o mai poate trata separat de politica digitală. Cum am spus mai înainte, avem nevoie de centre de date, dar avem nevoie și de centrale electrice, rețele de transport, capacități de stocare și interconectări.
România are câteva avantaje importante. Are energie nucleară, are hidroenergie, are resurse importante de gaz natural şi are un potențial mare pentru energia solară și eoliană. Dar succesul nu este garantat. Energia trebuie să fie produsă în bandă şi transportată acolo unde este consumată. Rețeaua trebuie dimensionată înaintea cererii, investițiile trebuie sincronizate cu dezvoltarea producţiei şi a consumului. Aici este una dintre problemele strategice ale României. ANRE a aprobat în septembrie 2026 planul de dezvoltare a rețelei electrice de transport pentru perioada 2026-2035. Planul include 117 lucrări de investiții, dintre care 25 de obiective complet noi. Sunt prevăzute modernizări, dezvoltarea rețelei de 400 kV, creșterea capacității de transport și interconectare și digitalizarea rețelei. Este direcția necesară, dar viteza de execuție va fi esențială. Energia se construiește mai lent decât un centru de date. Un proiect tehnologic poate fi pus în funcțiune în câțiva ani. O linie electrică importantă poate necesita ani de planificare, autorizare, finanțare și execuție. Această diferență de viteză poate deveni una dintre marile probleme ale următorului deceniu. România trebuie să se întrebe acum dacă vrea să fie doar consumator de tehnologie sau poate deveni și un loc important pentru infrastructura care o face posibilă. Dacă vom avea energie competitivă, rețele moderne și capacitate de interconectare, România poate deveni atractivă pentru investiții industriale și digitale. Dacă vom produce energie, dar nu vom putea să o transportăm unde este nevoie, avantajul va fi mult mai mic.
Există și o altă dimensiune. Inteligența artificială poate deveni ea însăși un instrument pentru sistemul energetic. Poate optimiza producția și consumul, poate anticipa dezechilibrele, poate identifica problemele din rețele și poate îmbunătăți utilizarea infrastructurii existente. Așadar, relația dintre energie și inteligența artificială funcţionează în ambele sensuri. Energia alimentează AI, iar inteligenţa artificială poate face sistemul energetic mai eficient.
Această relație va deveni una dintre temele economice importante ale următorului deceniu. De aceea, atunci când discutăm despre independență tehnologică, ar trebui să discutăm și despre capacitatea energetică. Nu putem avea centre de date fără electricitate, nu putem avea industrie digitală fără rețele şi nu putem avea o economie competitivă dacă infrastructura rămâne în urma tehnologiei. Marea competiție pentru inteligența artificială nu se va purta numai între companii și laboratoare, se va purta și între sisteme energetice. Întrebarea de o sută de puncte pentru România este simplă. Vom privi această transformare ca pe o revoluție tehnologică care se întâmplă în altă parte sau vom înțelege că, înainte de a fi o revoluție a algoritmilor, este și o revoluție a energiei?
