Trăim într-o lume care se confruntă cu o abunden ț ă a faptelor ș i actelor de natură politică. În acest context, ne putem întreba care sunt căile prin care un demers politic devine eficient, care este mecanismul în baza căruia un actor politic poate reu ș i ori nu să cucerească, să păstreze ș i să exercite puterea. Discursul este instrumentul cel mai des uzitat, cu ajutorul căruia se cucere ș te, se păstrează ș i se exercită puterea. În acest context putem defini normalitatea ca fiind situa ț ia în care puterea este ob ț inută ș i exercitată în mod legitim. Într-un sistem normal, cum este cel democratic, ac ț iunile celor care vor să acceadă la putere ori să o păstreze sunt, cele mai multe, ac ț iuni, procedee ș i angajamente de ordinul discursivită ț ii, deoarece discursul este calea cea mai eficientă de a intra în legătură cu cei care pot acorda legitimitatea. În acest context putem identifica trei mecanisme principale prin intermediul cărora se poate realiza legitimarea dis