08 noiembrie 2018
14 iulie 2017
08 martie 2017
Ziua Mondială a Protecției Consumatorilor - Mesajul adresat InfoCons
Consumatorii de energie electrică și
gaze naturale au drepturi și obligații, sunt protejați legal în relația
contractuală cu furnizorii, dar mai ales au dreptul la o informare
corectă care să le asigure protecție și siguranță. În contextul
instituirii şi funcţionării unei pieţei interne europene de energie,
asigurarea evoluţiei cadrului de reglementare specific sectorului
energetic pentru a răspunde noilor cerinţe europene privind drepturile
consumatorilor de energie şi responsabilizarea operatorilor economici în
relaţia cu aceştia, constituie una din preocupările majore ale ANRE.
Din perspectiva intereselor
consumatorilor şi în vederea consolidării drepturilor acestora, ANRE a
elaborat o serie de reglementări menite să completeze cadrul de
reglementare existent privind protecția consumatorilor, cu scopul
responsabilizării operatorilor economici din sectorul energiei electrice
şi a gazelor naturale, astfel încât creşterea calităţii serviciilor
oferite să devină una dintre principalele priorităţi ale acestora.
Rolul ANRE este acela de garant al
asigurării echilibrului între interesele consumatorilor (care doresc să
se asigure că le sunt oferite produse şi servicii în condiţii de
siguranţă, la preţuri rezonabile) şi ale operatorilor (ce vor să îşi
desfăşoare activitatea într-un cadru de reglementare predictibil, care
să le permită realizarea investiţiilor asumate si obţinerea unui profit
rezonabil).
În vederea consolidării drepturilor
consumatorilor, ANRE a instituit o serie de prevederi în reglementările
sale iar principalele se referă la: procesul de schimbare a furnizorului
de energie electrică sau gaze naturale, acordarea de compensaţii în caz
de nerespectare a nivelurilor de calitate a serviciului prevăzut în
contractul de furnizare, simplificarea facturii de energie electrică şi
de gaze naturale precum şi informarea clienţilor finali, având în vedere
importanţa pe care această activitate o are în asigurarea protecţiei
acestora.
Din grijă pentru consumator, ANRE a elaborat un nou Regulamentul privind activitatea de informare a clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale, care are ca scop informarea corectă a clienţilor finali de către furnizorii de energie electrică şi gaze naturale.
Un consumator informat este protejat iar
ANRE sprijină activitatea de informare şi dialogul susţinut prin
intermediul emiterii de reglementări transparente şi predictibile.
Marius Vladu, Director Direcţia Comunicare, Cooperare şi Relaţia cu Parlamentul ANRE
www.infocons.ro
www.infocons.ro
21 decembrie 2016
Adevărul despre independența autorităților de reglementare în domeniul energiei din Europa
Consiliul Reglementatorilor Europeni în domeniul Energiei (CEER) a publicat raportul ”privind garantarea independenței autorităților de reglementare”. Potrivit acestuia, CEER constată că reglementările UE privind independența reglementatorilor în domeniul energiei nu au fost implementate integral.
Raportul CEER analizează competențele și sursele de finanțare ale autorităților naționale de reglementare în domeniul energiei, precum și independența, responsabilitatea și transparența acestora.
Deficiențele identificate în independența politică a autorităților naționale de reglementare din Europa
Legislația europeană în domeniul energiei (cel de-al Treilea Pachet Energetic) prevede ca toate autoritățile de reglementare în domeniul energiei să fie independente față de industrie și guvern. În raportul publicat, CEER constată că, în unele state membre UE, legislația privind independența autorităților de reglementare nu a fost implementată integral.
În timp ce majoritatea deciziilor autorităților de reglementare sunt obligatorii și definitive, CEER constată că în 5 din cele 29 de țări examinate, autoritățile de reglementare pot primi indicații de la Guvern privind deciziile de reglementare pe care le emit. Mai mult, în 11 țări, bugetele autorităților de reglementare au nevoie de aprobare guvernamentală sau în alte situații, Guvernul poate plafona contribuțiile bănești percepute de autoritățile de reglementare.
Insistând asupra necesității independenței autorităților de reglementare, Președintele CEER, Lord Mogg, a declarat:
”Supravegherea independentă a procesului de reglementare presupune ca autoritățile de reglementare în domeniul energiei să fie împuternicite să acționeze independent de interesele pieței și de cele politice. Aceste elemente esențiale au fost consacrate de legislația în vigoare în domeniul energiei emisă de UE și trebuie implementate în toate statele membre UE.”
Privind în perspectivă, CEER va examina propunerile legislative ale Comisiei Europene privind ”Energia curată pentru toți europenii” care au în vedere, printre altele, asigurarea că independența autorităților de reglementare în domeniul energiei este garantată și, acolo unde este cazul, consolidată.
http://www.ceer.eu/portal/page/portal/EER_HOME/EER_PUBLICATIONS/CEER_PAPERS/Cross-Sectoral/2016/C16-RBM-06-03_SafeguardingNRAIndependence_PUBLIC-13-Dec-2016.pdf
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


