Într-un climat internațional caracterizat de o competiție tehnologică acerbă, de asigurare a resurselor necesare dezvoltării, conflicte regionale și alianțe în schimbare, politica externă este dominată de lipsă totală de predictibilitate. De la tarifele impuse Chinei de președintele Trump, până la războiul în desfășurare din Ucraina, criza din Orientul Mijlociu și tensiunile legate de Groenlanda și canalul Panama, fiecare dintre aceste probleme subliniază o tendință mai amplă de reașezare globală. Statele încep să dea tot mai multă prioritate protecționismului, consolidării sferelor de influență economică, identificării unor noi alianțe și pregătirii pentru o lume multipolară. Așa cum spunea Henry Kissinger: „Absența alternativelor clarifică mintea în mod remarcabil”, subliniind urgența cu care națiunile își redefinesc strategiile într-o lume în schimbare rapidă.
Politica tarifară: Un nou front al competiției geopolitice
Decizia președintelui Trump de a impune tarife substanțiale Chinei a marcat una dintre cele mai importante mișcări protecționiste din ultimele decenii. Dacă globalizarea era odinioară percepută ca un factor de stabilitate, măsurile economice ale SUA sugerează o schimbare de paradigmă. Statele sunt din ce în ce mai dispuse să sacrifice alianțele tradiționale în favoarea securității economice naționale. Aceste tarife nu au vizat doar reducerea deficitului comercial al SUA, ci și limitarea avansului tehnologic al Chinei. Taiwanul, un centru global al producției de semiconductori, a devenit un punct crucial în acest conflict. Propunerea lui Trump de a impune sancțiuni economice dure Beijingului în cazul unei invazii asupra Taiwanului arată că economia a devenit deja un instrument esențial de descurajare strategică. „Securitatea economică este securitate națională”, a subliniat Trump în repetate rânduri, demonstrând modul în care SUA a transformat economia într-o armă a politicii externe. La rândul său, președintele Chinei, Xi Jinping, a reacționat ferm: „China nu va fi niciodată intimidată sau oprimată de forțele străine”, ceea ce subliniază hotărârea Beijingului de a rezista presiunilor externe. Această confruntare anunță o nouă eră în care războiul economic devine la fel de important în strategia geopolitică precum forța militară.
Iran, Houthi și Israel: Reconfigurarea conflictelor din Orientul Mijlociu
În Orientul Mijlociu, așa cum era de așteptat, administrația Trump a adoptat o poziție puternic pro-israeliană, alimentând speculații despre o posibilă anexare a teritoriilor palestiniene. În același timp, relația tensionată cu Iranul a condus la o strategie de descurajare, în care rebelii Houthi din Yemen au devenit un proxy pentru confruntarea regională. Într-o declarație fermă, Trump a avertizat că orice atac al rebelilor Houthi va fi interpretat ca o acțiune a Iranului, riscând să escaladeze rapid conflictul. „Dacă Iranul vrea să lupte, acesta va fi sfârșitul oficial al Iranului”, a transmis președintele Trump, subliniind poziția intransigentă a administrației sale. Pe de altă parte, liderul suprem iranian, Ayatollah Ali Khamenei, a declarat: „Americanii trebuie să înțeleagă că politica lor de presiune nu va forța Iranul să capituleze”, indicând strategia de rezistență a Teheranului. Această doctrină amintește de principiul privind apărarea colectivă al NATO, care afirmă că un atac asupra unui aliat este perceput ca un atac asupra statului protector. Spre deosebire de perioada Războiului Rece, când conflictele se purtau între state clar definite, războaiele moderne sunt din ce în ce mai caracterizate de strategii prin intermediari (proxy wars). ONU aproape că nu mai există, ori joacă doar un rol marginal, mai ales legat de problematica umanitară.
Groenlanda și dilema geopolitică a teritoriilor strategice
Propunerea lui Trump de a achiziționa Groenlanda a fost inițial privită ca o glumă, dar, în realitate, evidențiază o tendință importantă și anume competiția acerbă pentru resurse și teritorii strategice. Groenlanda, bogată în minerale rare și situată într-o poziție geostrategică esențială pentru controlul Arcticii, reprezintă un trofeu semnificativ în competiția dintre marile puteri. Trump a justificat această intenție spunând: „Danemarca o deține, suntem aliați foarte buni cu Danemarca. Din punct de vedere strategic, este interesantă”. Cu toate acestea, premierul danez Mette Frederiksen a respins ideea categoric, numind-o „absurdă”, semnalând rezistența Europei față de strategiile expansioniste ale SUA. Aceasta reflectă o tendință mai largă, în care statele mici devin tot mai vulnerabile la ambițiile marilor puteri, fie că vorbim despre Groenlanda, Taiwan sau Ucraina.
Războiul din Ucraina: De la confruntare militară la epuizare economică
Conflictul dintre Rusia și Ucraina este un exemplu elocvent al modului în care războiul modern a depășit luptele convenționale, incluzând sancțiuni economice, război informațional și blocade comerciale. Poziția lui președintelui Trump de a diminua sprijinul militar pentru Ucraina și de a negocia direct cu Rusia ridică semne de întrebare asupra viitorului alianțelor transatlantice. „Dacă aș fi fost președinte, războiul dintre Rusia și Ucraina nu ar fi avut loc niciodată”, a afirmat Trump, semnalând o abordare radical diferită față de cea a administrației Biden. În același timp, președintele rus Vladimir Putin a declarat: „Rusia nu va fi niciodată înfrântă”, subliniind determinarea Moscovei de a continua campania sa militară, în ciuda sancțiunilor și presiunilor internaționale. Dacă SUA își reduce implicarea, Europa ar putea fi forțată să-și redefinească rapid strategia de securitate. Pe termen lung, acest lucru ar putea duce la o fragmentare a unității occidentale, lăsând Europa mai vulnerabilă în fața unei Rusii revizioniste. Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat: „Nu trebuie să arătăm slăbiciune. Altfel, istoria se va repeta”, subliniind importanța unui răspuns occidental puternic și coordonat. Să sperăm că retorica intransigentă a liderilor europeni o să fie acoperită și de fapte.
Concluzie: Lumea post-globalizare și realinierile de putere
Tendințele actuale indică o tranziție spre un nou tip de abordare în care statele sunt interesate, aproape în exclusivitate, de protejarea intereselor naționale în detrimentul menținerii unui sistem internațional deschis și predictibil. Tarifele vamale, sancțiunile economice, conflictele prin intermediari și competiția pentru teritorii strategice sunt simptome ale unei ordini globale multipolare. După cum spunea Winston Churchill: „Fiecăruia îi vine în viață un moment special în care i se oferă șansa de a face ceva cu adevărat important. Ce tragedie ar fi dacă acel moment l-ar găsi nepregătit”. Lumea de astăzi pare că se grăbește să traverseze exact un astfel de moment. Quo vadis, România?
