Prețul petrolului a redevenit unul dintre factorii care decid ritmul economiei mondiale. După câteva luni în care piețele mizau pe stabilizare, escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a răsturnat rapid calculele. Joi, 23 iulie, cotația Brent a urcat cu peste șapte procente într-o singură zi și a depășit 100 de dolari pe baril. Investitorii urmăresc acum riscurile din transportul maritim și așteaptă următoarea decizie a OPEC+. Declanșatorul a fost o serie de atacuri ale militanților houthi care au revendicat lovituri asupra a două petroliere saudite din Marea Roșie. La acestea s-au adăugat atacurile iraniene asupra navelor din Strâmtoarea Ormuz, dar și decizia Kazahstanului de a suspenda exporturile prin terminalul Caspian Pipeline Consortium, după un atac cu drone. Într-o singură lună, petrolul s-a scumpit cu peste o treime.
Pentru România, această instabilitate contează, chiar dacă țara noastră extrage din zăcăminte proprii o mare parte din petrolul pe care îl consumă. Piața internă nu este însă izolată. Prețurile de la pompă se formează după cotațiile internaționale, costurile de rafinare, cursul leului față de dolar și nivelul taxelor. Tocmai acest paradox derutează consumatorii din ţara noastră.
Conform Raportului din luna iulie al Agenției Internaționale pentru Energie, oferta mondială și-a revenit puternic în iunie, cu 4,1 milioane de barili pe zi, până la 98,8 milioane. Producția globală rămâne totuși cu 9,4 milioane de barili pe zi sub nivelul de dinaintea războiului. În același timp, prelucrarea în rafinării este cu circa 6 milioane de barili pe zi sub nivelul de anul trecut, fiindcă rafinăriile de export din Orientul Mijlociu nu au repornit, cele rusești sunt lovite de atacuri, iar Asia lucrează în regim redus. Marjele de rafinare au urcat la maximul ultimilor patru ani. Rezultatul se vede la benzină și la motorină, care se scumpesc mai repede decât țițeiul brut. Agenţia Reuters relatează că șapte state din OPEC+, între care Arabia Saudită, Rusia și Irak, ar urma să majoreze ținta de producție pentru septembrie cu aproximativ 188.000 de barili pe zi, la fel ca în iunie, iulie și august. Teoretic, o asemenea măsură ar putea tempera prețurile. În practică, efectul este mic, fiindcă majorarea se produce mai ales pe hârtie. În iunie, OPEC+ a pompat 36,28 milioane de barili pe zi, față de aproape 43 de milioane înainte de începerea războiului, în luna februarie. Cotele cresc declarativ, producția efectivă rămâne insuficientă.
În ţara noastră, efectul se vede deja. Pe 30 iunie au expirat plafonarea adaosului comercial și reducerea accizei la motorină, iar la 1 iulie motorina s-a scumpit cu până la 36 de bani pe litru într-o singură zi. Vineri, 24 iulie, cea mai ieftină benzină standard din București costa 8,84 lei pe litru, iar motorina pornea de la 9,64 lei. Numai joi, 23 iulie, prețurile au urcat în medie, cu 15 bani pe litru, indiferent de tipul de carburant. De la izbucnirea conflictului, carburanții s-au scumpit în România uşor peste media Uniunii Europene care este de circa 20 la sută. Consiliul Concurenței arată însă că, în intervalul dintre 1 martie și 30 iunie, prețurile românești s-au menținut sub media europeană, atât cu taxe incluse, cât și fără taxe. Creșterea este rapidă, dar pornește de la un nivel mai scăzut. Efectele nu se opresc la pompă. Motorina este combustibilul dominant pentru transportul rutier de marfă. Orice scumpire se transmite în costul alimentelor, al materialelor de construcții și al produselor industriale. Agricultura resimte şi ea lovitura direct, fiindcă lucrările din câmp depind aproape exclusiv de motorină. Firmele de transport sunt primele care simt presiunea. Pentru cele cu marje mici de profit, o creștere de câteva zeci de bani pe litru face diferența dintre profit și pierdere. Economia românească are totuși un avantaj. România este unul dintre puținele state din Uniunea Europeană care mai dispun de producție internă de petrol și gaze, de rafinării funcționale și de companii integrate. Dependența de importuri este astfel mai mică decât în alte țări europene. Independența rămâne însă una parțială. România produce mai puțin petrol decât consumă, iar piața funcționează după cotaţiile internaționale. Chiar dacă țițeiul extras local are alte costuri, carburanții se vând la niveluri apropiate de cele din regiune. O altă presiune vine din zona valutară. Petrolul se tranzacționează în dolari. Dacă dolarul se apreciază față de leu, combustibilii se scumpesc chiar și atunci când cotația internațională stă pe loc.
Perspectivele pentru a doua parte a anului rămân, din păcate, incerte. Agenția Internațională pentru Energie estimează că balanța globală va reveni la un excedent spre finalul anului. Prognoza depinde în mare parte de o singură ipoteză. Traficul petrolierelor prin Strâmtoarea Ormuz trebuie să se refacă treptat, pentru ca producătorii să repornească zăcămintele, iar rafinăriile să reia livrările de produse. Pentru 2026 în ansamblu, agenția estimează o scădere medie a ofertei mondiale cu 3,7 milioane de barili pe zi. Dacă tensiunile scad, petrolul poate cobori din nou spre 70 de dolari pe baril, nivelul de la începutul lunii iulie. Dacă apar noi blocaje pe rutele maritime sau atacuri asupra infrastructurii energetice, cotațiile pot urca peste pragul actual, iar efectele ajung în România în doar câteva zile.
Revenind la economia românească, problema ține atât de nivelul prețului, cât şi de instabilitatea lui. Firmele își pot planifica activitatea și la prețuri mari, dacă acestea rămân previzibile. Oscilațiile bruște blochează investițiile, dau peste cap bugetele companiilor și alimentează inflația. În lunile care vin, prețul petrolului va depinde mai puțin de cererea globală și mai mult de echilibrul geopolitic. Pentru România, asta înseamnă că stabilitatea economică se va decide în bună măsură la mii de kilometri distanță.
