Mesajul Președintelui Emil Constantinescu adresat Congresului Ordinar al PNL

Am avut onoarea de a citi acest mesaj în fața invitaților și delegaților prezenți la Congresul Ordinar al PNL.

Domnule Preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu,

Domnilor preşedinţi Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu Quintus

Domnule Prim Ministru Călin Popescu Tăriceanu,

Stimaţi colegi, dragi prieteni,

Cu regretul de a nu putea fi azi decât în gând alături de Dumneavoastră, din pricina unor angajamente internaţionale, vă mulţumesc pentru privilegiul de a mă adresa Congresului pentru a-i dori să fie un moment benefic pentru consolidarea PNL ca principalul partid de opoziţie din România.

Această urare nu se adresează doar conducerii şi militanţilor PNL. Ea este o urare de bine pentru întreaga viaţă politică din România şi pentru toţi cetăţenii acestei ţări, indiferent de opţiunea lor de azi sau de mâine. Pentru că o întrebare este acum în minţile tuturor: cine să reprezinte dezideratele cetăţenilor, apăsaţi de nefericita conjuncţie dintre o criză economică globală fără precedent şi o guvernare a cărei incompetenţă nu are nici ea precedent în istoria recentă a ţării noastre? Cine să reprezinte pe întreprinzătorii acestei ţări, sufocaţi de o guvernare care îi jefuieşte? Cine să vorbească în numele profesioniştilor, al funcţionarilor de înaltă calificare, al intelectualilor şi oamenilor de cultură ai acestei ţări, umiliţi de o guvernare care îi condamnă la sărăcie? Cine să apere demnitatea magistraţilor, a profesorilor, a medicilor?

Partidul de guvernământ şi preşedintele sunt chiar artizanii acestei stări generale de disperare. PSD se află într-o gravă criză, provocată atât de propriile contradicţii interne, cât şi de manevrele ostile ale foştilor săi aliaţi la guvernare.

Este obligaţia istorică a PNL să preia iniţiativa şi să devină purtătorul de cuvânt al acestor profunde nemulţumiri, apărătorul libertăţilor cetăţeneşti şi al democraţiei. Suntem conştienţi că nu e neapărat vocaţia unui partid liberal, de centru dreapta, să exprime politic protestul sindicatelor sau să liniştească spaima de viitor a bătrânilor, cărora li se răpesc mijloacele elementare de supravieţuire. Dar, având în vedere configuraţia politică actuală, PNL are această datorie nu doar faţă de propriul său electorat, ci şi faţă de România. Fiindcă altfel, lipsite de o voce politică, toate aceste spaime şi nemulţumiri se pot revărsa în stradă, către partidele făţiş extremiste care nu mai au reprezentare parlamentară, şi care riscă să devină în viitorul apropiat motoare ale vieţii publice.

Democraţia în România este ameninţată din două direcţii complementare. În anii 2005-2008, ameninţarea venea dinspre tendinţele brutal autoritare ale lui Traian Băsescu şi dinspre populismul pe care acesta îl practică fără să-i pese de consecinţe, dar ele nu erau alimentate de disperarea cetăţenilor obişnuiţi datorită politicii echilibrate a guvernului Tăriceanu, care a ştiut să îmbine politicile liberale care au determinat creşterea economică fără precedent a acelor ani cu iniţiative de natură socială, care au distribuit prosperitate şi au stimulat dezvoltarea clasei de mijloc. Or, în prezent, toate aceste câştiguri sunt grav periclitate de politica ineptă a guvernelor Boc succesive, care practică economii în cel mai autentic stil ceauşist şi distrug sistematic nu numai substanţa, ci şi speranţa unei vieţi decente pentru cei mai mulţi. Ne-am putea întreba dacă această sărăcire universală nu face cumva parte dintr-un proiect diabolic de subminare a democraţiei în beneficiul acelei guvernări de mână forte la care visează Traian Băsescu. Personal, cred că «Briciul lui Okham» funcţionează, şi că e mai degrabă vorba de necugetare, prostie, incompetenţă şi mai ales de dispreţ faţă de cetăţenii acestei ţări care le-au dat acces la puterea de care abuzează fără ruşine. Indiferent de cauză, rezultatul riscă să fie acelaşi şi să submineze însăşi baza politică şi instituţională a democraţiei atât de greu construite în ultimii 20 de ani.

De aceea, dacă competitorul firesc al PNL ca partid de centru-dreapta este PSD în special şi, în genere, orice partid care se declară «de stânga», adversarul politic al PNL este, aici şi acum, partidul prezidenţial cu sateliţii acestuia, care pun în primejdie înseşi fundamentele democraţiei.

În această bătălie, PNL poate şi trebuie să-şi atragă aliaţi şi din Parlament. Dar, mai ales, din societatea românească. O bună parte a acesteia nu numai că nu are o voce politică, dar nici nu-şi doreşte să aibă. Dezgustul faţă de politică rămâne cultivat încă de acum 20 de ani de FSN, întreţinut de mulţi dintre politicienii de toate culorile şi de mass-media, dispusă la generalizări şi înfierări. Este un duşman pe care PNL nu-l poate învinge decât printr-un nou pact cu societatea civilă. Este vorba de un pact al dialogului constant, al deschiderii faţă de valorile societăţii, un pact al politicilor inteligente şi corecte, promovate de politicieni inteligenţi şi corecţi. Desigur, e vorba şi de un război mediatic. PNL a dovedit mai ales în ultimul an că are reprezentanţi - şi, aş vrea să subliniez în mod deosebit, reprezentante – cu o excelentă prestaţie. Este imperativ ca aceştia, şi tot mai mulţi dintre colegii şi colegele lor, să coboare în stradă şi să genereze constituirea unei mase critice în jurul PNL. Numai astfel PNL poate să-şi atingă obiectivul major de a deveni un mare partid de centru-dreapta.

Este imperativ ca PNL să preia iniţiativa acestui nou pact pentru democraţie, în condiţiile în care lăcomia şi incapacitatea guvernului Boc va eroda inevitabil încrederea societăţii în capacitatea PD-L de a gestiona cel puţin corect, dacă nu eficace, România. PD-L este partidul politic care a abdicat, de fapt, complet de la obligaţiile guvernării, transferându-le, pe de-o parte, preşedintelui ţării şi pe de alta Fondului Monetar Internaţional. Aşa-zisul guvern Boc se ocupă doar cu jaful şi cu politizarea sistematică a instituţiilor statului. Nu PD-L e partidul care va putea reface comunicarea dintre politic şi societate.

Dacă PD-L tinde să devină partid-stat, PSD a fost şi a rămas un partid de stat, cu o lungă istorie a incapacităţii de comunicare reală cu cetăţenii. Aşa încât, dacă nu izbuteşte PNL să deschidă un dialog real cu societatea românească, distanţa dintre politic şi cei pe care politicul ar trebui să-i reprezinte va deveni o adevărată prăpastie.

PNL are astfel în faţa sa un şantier politic cu atât mai vast cu cât un nou pact politic, care să redea cetăţenilor încrederea în capacitatea partidului de a-i transforma aşteptările în realitate, nu poate fi imaginat decât pe baza unui nou proiect de dezvoltare a societăţii româneşti.

În deceniul precedent, CDR a reuşit să mobilizeze o majoritate a cetăţenilor acestei ţări lansând proiectul integrării României în structurile euro-atlantice şi europene, ca expresie sintetică a aspiraţiei către valorile democratice ale Occidentului. Cei patru ani de guvernare 1996-2000 au dus la mutarea graniţei NATO şi UE de pe Tisa pe Prut şi, dincolo de rezultatul alegerilor din 2000, acest proiect a dăinuit şi s-a realizat deplin în anii care au urmat. România are acum nevoie de un nou proiect de o anvergură similară, un proiect care să suscite nu doar adeziunea, ci şi entuziasmul. Un proiect care să se adreseze în acelaşi timp minţilor şi sufletelor naţiunii, un proiect care să definească obiectivele noastre prioritare, pe termen mediu şi lung, strategiile pentru îndeplinirea acestor obiective şi paşii succesivi pe care politicile publice trebuie să-i facă, în fiecare etapă.

Aşa cum, în secolul XIX, liberalii s-au afirmat ca principala forţă motrice a progresului, antrenând întreaga societate românească în construcţia unei identităţi moderne şi europene a ţării, tot aşa, acum, PNL are şansa de a deveni motorul politic al unei noi modernizări a societăţii româneşti care să se integreze din plin societăţii bazate pe cunoaştere a secolului XXI.

Regimul Băsescu ne impune să trăim în deplină incertitudine, cu măsuri luate de pe-o zi pe alta şi cu cârpeli pe care le intitulează, pompos, reforme. În măsura în care PNL va şti să se adreseze societăţii pentru a o solidariza în jurul unui atare proiect, în măsura în care va avea capacitatea de a dezvolta o acţiune politică coerentă şi vizionară, creativă şi disciplinată în susţinerea acestui program pentru viitor, în măsura în care va şti să ofere societăţii şi modele de inteligenţă, şi modele de onorabilitate, PNL are toate şansele să devină un mare partid. PNL poate să ofere naţiunii ceea ce mulţi aşteaptă: un drum clar, în acelaşi timp îndrăzneţ, predictibil, vizionar şi pragmatic – un drum cert către o nouă identitate, o identitate de care să fim cu toţii mândri, o identitate modernă şi europeană a României secolului XXI.

Emil CONSTANTINESCU, Preşedintele României, 1996-2000

Am transmis Congresului PNL, mesajul domnului Emil Constantinescu

 https://www.mediafax.ro

Despre publicitatea on-line

Publicitatea on-line este văzută de ceva vreme de către specialişti dar si de companii ca fiind mai eficientă decât publicitatea tradiţională. Argumentele acestora se referă la: calitatea mai bună a audienţei vizate; selectivitatea mai bună (numărul şi rata de creştere a site-urilor web foarte specializate); desfăşurarea şi evaluarea eficienţei acţiunilor de publicitate on-line pot fi realizate mult mai rapid, mult mai exact, permiţând realizarea unor corecţii adecvate şi prompte ale campaniilor derulate. Succesul publicităţii on-line depinde în buna măsura de cunoaşterea domeniului în general cât şi de cunoaşterea internetului ca mediu de comunicare. Spre deosebire de publicitatea clasică, în publicitatea on-line nu există o separare foarte clară între beneficiarul de servicii de publicitate şi furnizorul acestora, putând exista situaţia în care un beneficiar poate deveni furnizor de servicii de publicitate (de exemplu, atunci când închiriază spaţii de publicitate pe propriul site web altor firme).

Obiectivele publicităţii on-line: în mare, acestea corespund chiar cu obiectivele marketingului pe internet. Cele mai frecvent urmărite obiective ale publicităţii on-line se referă la: crearea de notorietate pentru organizaţie, produsele, serviciile şi mărcile sale; generarea de trafic către punctele de distribuţie ale produselor şi serviciilor organizaţiei; susţinerea vânzărilor organizaţiei pe termen scurt şi mediu.

Adoptarea deciziei de publicitate on-line porneşte de la evaluarea eficienţei potenţiale a internetului ca mediu de comunicare între organizaţie şi publicul său. Chiar dacă internetul este destul de bine prezent în viaţa şi activitatea cotidiană a consumatorilor potenţiali ai organizaţiei, utilizarea sa depinde de caracteristicile produselor şi serviciilor care vor fi promovate prin intermediul acesteia. Este greu de imaginat că publicitatea on-line va avea succes pentru un produs a cărui cumpărare presupune un proces decizional complicat sau a cărui livrare la cumpărătorul său implică eforturi logistice costisitoare pentru organizaţie. Un alt element care trebuie avut în vedere în adoptarea deciziei de a desfăşura campania de publicitate on-line este cel referitor la capacitatea internetului şi a acesteia de a diferenţia organizaţia, oferta de produse şi servicii, în raport cu principalii săi competitori prezenţi pe piaţă. Vor trebui evaluate, de asemenea, costurile utilizării acesteia şi avantajele obţinute în urma acestei decizii. Chiar dacă, de cele mai multe ori, costurile sunt minime iar tendinţa de evoluţie pe termen lung a acestora este una de scădere, pe termen scurt ele ar putea fi prea mari în raport avantajele generate (în termeni de vânzări, profituri, cote de piaţă sau imagine). În mod evident, dacă audienţa căreia i se adresează organizaţia nu utilizează internetul ca sursă de informaţii sau ca sursă de divertisment (iar gradul de utilizare nu plasează internetul printre cele mai importante surse din aceste puncte de vedere), este puţin probabil faptul că publicitatea on-line va fi inclusă în planul de marketing al organizaţiei. Nu în ultimul rând, decizia de utilizare a publicităţii on-line trebuie să implice un rol strategic al acesteia şi nu unul tactic, întâmplător sau experimental.

Criza presei văzută de Nicolae Manolescu

Editorial aparut în Romania Literara


Nu este nici cea mai mica îndoiala ca în­treaga presa scrisa se afla în criza. Fie­care tip de publicatie si fiecare publicatie în parte îi suporta consecintele în mod diferit, ceea ce însa nu diminueaza gravitatea situatiei generale.

Simptomul principal al crizei este reducerea tirajelor si, implicit, a numarului de pa­gini si de persoane, re­dactori sau colaboratori, angajate în procesul de editare si de administrare.

Cauzele sunt mai multe. Prima este, fireste, lipsa fondurilor. Mai ales în cotidiane, publicitatea a asigurat dintotdeauna cea mai mare parte a acestor fonduri. Tocmai publicitatea s-a redus în ultimul an cu patruzeci la suta, conform unor date pe care nu le pot verifica, dar care par verosimile. Alta cauza este distributia. Am deplorat într-un articol recent din „Adevarul” dezinteresul oamenilor de afaceri de dupa revolutie pentru aceasta veriga vitala a lantului care îl leaga pe editor de publicul sau. Holdingurile de presa au fost preocupate exclusiv de editare si tiparire. Când Rodipet a falimentat, dupa doua decenii în care a sabotat cu cinism presa scrisa româneasca, o multime de publicatii au constatat cu mirare ca fusesera zdravan pagubite, iar altele, între care si câteva ale U.S.R., au ramas pur si simplu pe stoc. Cele care si-au gasit distribuitori mai onesti, România literara de exemplu, n-o duc neaparat mult mai bine, fiindca problema distributiei nu tine doar de onestitatea celui care vinde, ci si de piata. Iar piata absoarbe tot mai greu presa scrisa. O parte din vina este a noastra, a celor care o facem. Nu sunt sigur ca ne-am adaptat cu adevarat oferta la cererea pietei. Daca propunem astazi un nou format, nu înca definitiv, al revistei noastre, este si pentru ca încercam sa tinem pasul cu timpul. A treia cauza o constituie internetul. La costuri incomparabil mai mici, poti citi toata presa pe internet. Inutil sa te mai abonezi sau sa te duci la chioscul traditional. Ca sa nu spun ca banii din „vânzarea” pe internet nu mai ajung la noi.

O cauza specifica pentru presa culturala nu este atât marginalizarea culturii, care este invocata deobicei, cât schimbarea radicala a modului ei de difuzare. Faptul ca revistele se vând astazi în mai putine exemplare decât înainte de 1989 nu poate fi pus, cum fac unii, pe scaderea nivelului de trai. Nimeni nu poate pretinde cu seriozitate ca profesorii, medicii, studentii si, în general, intelectualii, adica publicul nostru obisnuit, sunt mai saraci astazi decât ieri. Explicatia consta în mutarea câmpului lor de interes pe media, pe internet, pe alte mijloace de comunicare mai potrivite ritmului lor de viata, de informare si de cunoastere. În aceste conditii, era normal ca România literara sa nu mai poata sustine în 2010 un tiraj de 20.000 de exemplare ca înainte de 1989 si, cu atât mai putin, unul de 40.000 ca imediat dupa 1989. Dar chiar si cu de patru, respectiv, opt ori mai mic, tirajul actual ramâne mai mare decât al majoritatii revistelor de profil.

În ce ne priveste, dorim sa oferim în continuare un produs de calitate si care sa raspunda exigentelor publicului contemporan. Cititorii vor decide de masura în care vom reusi.