Am participat împreună cu dl Niculae Havrileț, președintele ANRE, la cea de-a XVIII-a ediţie a Conferinţelor Focus Energetic, unde s-a discutat despre “Influenţa investiţiilor în creşterea independenţei energetice a României”. Discuțiile s-au axat pe creşterea independenţei energetice a României, a siguranţei în alimentarea cu energie, atât din punct de vedere al mixului de combustibili, cât şi al infrastructurii de reţea. Conform strategiei energetice, până în anul 2030, necesarul de investiţii, doar în producţia de electricitate, se ridică la aproximativ 40 – 50 miliarde euro, dintre care 9 – 10 miliarde euro în capacităţi din surse regenerabile. Mai sunt necesare investiţii de aproximativ 15 miliarde de euro în transportul şi distribuţia electricităţii. La acestea, se adaugă investiţiile în minerit (pentru cărbunele energetic) de alte minim 5 miliarde de euro. În producţia, transportul şi distribuţia de petrol şi gaze naturale, sunt necesare alte câteva zeci de miliarde de euro.
Într-o lume în care valorile şi reperele morale sunt în declin , implicarea socială și conștiința civică sunt deziderate esențiale pentru buna funcționare a unei societăți democratice. În teorie, cetățenii ar trebui să fie actorii principali în viața politică și socială, să participe activ la deciziile care le afectează comunitatea şi să își exercite drepturile și obligațiile fundamentale într-un mod responsabil. Totuși, realitatea este mult mai complexă și contradictorie. Societatea noastră este marcată de un individualism ascendent, încurajat de valorile consumerismului și ale succesului personal, mai ales acela legat de ptoiectarea propriei imaginii pe reţelele sociale. În acest context, noțiunile de bine comun, solidaritate și responsabilitate civică sunt adesea lăsate în umbră. Individualismul exacerbat nu doar că subminează reperele morale și politice, dar creează și o cultură a competiției și auto-suficienței, unde empatia și implicarea în comunitate devin inevitabil marginale. ...