Despre discursul politic

Trăim într-o lume care se confruntă cu o abundență a faptelor și actelor de natură politică. În acest context, ne putem întreba care sunt căile prin care un demers politic devine eficient, care este mecanismul în baza căruia un actor politic poate reuși ori nu să cucerească, să păstreze și să exercite puterea. Discursul este instrumentul cel mai des uzitat, cu ajutorul căruia se cucerește, se păstrează și se exercită puterea. În acest context putem defini normalitatea ca fiind situația în care puterea este obținută și exercitată în mod legitim. Într-un sistem normal, cum este cel democratic, acțiunile celor care vor să acceadă la putere ori să o păstreze sunt, cele mai multe, acțiuni, procedee și angajamente de ordinul discursivității, deoarece discursul este calea cea mai eficientă de a intra în legătură cu cei care pot acorda legitimitatea. În acest context putem identifica trei mecanisme principale prin intermediul cărora se poate realiza legitimarea discursivă a puterii. Primul privește doctrina politică pusă în joc de emițătorul discursului politic (care este constituită din totalitatea problematicii aduse la cunostință celui căruia i se pretinde legitimarea); al doilea face trimitere la calitatea discursurilor de a respecta normele raționalității (adică de a fi logic coerente); în sfârșit, contează și forma discursului. Finalitatea prin excelența practică a discursurilor politice are drept consecință faptul că spațiul politicului (cu tot ce ține de el) capătă o seamă de particularități care-l fac totodată apreciat și disprețuit. Astfel, discursul politic se individualizează mai întâi prin aceea că este, ori cel puțin, poate fi ambiguu (adesea în mod intenționat, dar uneori și fără de voia autorului său!), că are un caracter disimulat și că este, prin excelență, imperativ. O altă trăsătură a discursului politic este aceea că are șansa prezenței unor libertăți care lipsesc în cazul altor tipuri de discurs, dar și dezavantajul unor restricții severe. Libertățile privesc amplitudinea angajamentului problematic, posibilitatea valorificării unor proceduri și mecanisme dintre cele mai diferite în procesul de aducere la cunoștință a mesajului către destinatar, precum și șansa de a putea apela din plin la mecanismele manipulării. Discursurile politice sunt supuse constrângerilor de a nu “trăda” doctrinele de la care se revendică emițătorii lor, de a fi credibile și de a răspunde intereselor majore ale celor cărora le sunt destinate.

Am făcut curat ... printre amintiri

Există etică în afaceri?

A vorbi astăzi despre etica în afaceri, poate fi considerat o provocare. Dicționarul Explicativ al Limbii Române, definește etica, ca fiind, printre altele, totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite societăți sau organizații. Pornind de la această definiție, putem îndrăzni să vorbim despre ipoteza că afacerile ar trebui să conțină și o dimensiune care să reflecte o anumită responsabilitate socială. Cei care imbrațișeaza această idee, cred că atât marile corporații, cât și firmele mici au obligații si față de societate, obligații care se situează imediat sub cea de maximizare a profitului. Echipa managerială își asumă, la preluarea mandatului, în mod implicit, o responsabilitate bazată pe credibilitate față de toți cei implicați în bunul mers al organizației. În ultimii ani, marile corporații tind să devină din ce în ce mai conștiente la nivel global de responsabilitățile lor față de totalitatea celor pe care activitățile desfășurate de ei îi implică. Deși nu există o formulă universală pentru a rezolva provocările etice, analiza poziției tuturor celor implicați, oferă premisele necesare pentru a putea încerca o radiografie a fenomenului. Este necesară întocmirea unei liste a tuturor părților ce pot fi afectate de respectiva decizie de afaceri, urmând a fi totodată evaluate daunele și beneficiile acestei acțiuni asupra tuturor celor implicați. Este în aceeași măsură importantă, analiza care determină drepturile și responsabilitățile fiecăreia dintre părțile afectate. De aici și până la apariția unui comportament etic, mai este doar un pas. Se poate astfel concluziona că, în construirea valorii, etica afacerilor și responsabilitatea socială organizațională pot avea un rol major în dezvoltarea unei societăți.

Pe cine mai "lustrăm" astăzi?

Adoptăm legea lustrației după ce Ion Iliescu, cel mai de seamă reprezentat al comunismului supraviețuitor, a avut deja trei mandate prezidențiale si este evident pentru toată lumea că nici măcar valoare simbolică nu mai poate avea o astfel de lustrație. Lustrația la care visam după decembrie 1989 era mai mult decât lustrație, era o înlăturare a sechelelor comunismului din funcțiile în care Revoluția îi „recompensase”. Dacă am fi reușit acest lucru în anii ”90, atunci istoria ultimilor 20 ani ar fi fost cu totul alta.

Continuarea, pe blogul Institutului pentru cercetari politice

http://icpolitic.blogspot.com/