Populismul este unul dintre acele concepte frecvent utilizat în studiul politicii şi care are înţelesuri diferite în funcţie de context sau de autor. Toţi specialiştii recunosc dificultatea, dacă nu imposibilitatea de a găsi o definiţie capabilă să acopere aspectele comune pe care le au nişte manifestări extrem de diverse în timp şi spaţiu. În acelaşi timp, tocmai această posibilitate de a defini realităţi diferite, de multe ori chiar contradictorii, a făcut ca termenul „populism” să fie utilizat intens şi să se bucure de popularitate în rândul cercetătorilor. Singurul punct de acord în ceea ce priveşte termenul populist este acela că el îşi are originea etimologică în „populus”, ca atare el se aplică acelor mişcări, regimuri, lideri sau stiluri de conducere, care pretind o anumită afinitate cu „poporul”. O contrucţie sintetică a populismului ne este oferită de Garcia Montero, ea cuprinzând cinci aspecte principale: un leadership politic de tip personalist şi paternalist, dar nu necesar carismatic; o coaliţie multiclasială, eterogenă, care concentreză sectoarele inferioare ale societăţii; un proces de mobilizare politică de sus în jos, care elimină formele instituţionaliate de mediere sau le subordonează unor legături personale; o ideologie amorfă sau ecletică, caracterizată printr-un discurs care exaltă sectoarele inferioare sau care este anti-elitistă şi anti-establishment; un proiect economic care utilizează metode redistributive şi clienteliste generalizate cu scopul de a obţine sprjinul maselor populare. Decideți voi cine se încadrează în aceasta definiție !
Într-o lume în care valorile şi reperele morale sunt în declin , implicarea socială și conștiința civică sunt deziderate esențiale pentru buna funcționare a unei societăți democratice. În teorie, cetățenii ar trebui să fie actorii principali în viața politică și socială, să participe activ la deciziile care le afectează comunitatea şi să își exercite drepturile și obligațiile fundamentale într-un mod responsabil. Totuși, realitatea este mult mai complexă și contradictorie. Societatea noastră este marcată de un individualism ascendent, încurajat de valorile consumerismului și ale succesului personal, mai ales acela legat de ptoiectarea propriei imaginii pe reţelele sociale. În acest context, noțiunile de bine comun, solidaritate și responsabilitate civică sunt adesea lăsate în umbră. Individualismul exacerbat nu doar că subminează reperele morale și politice, dar creează și o cultură a competiției și auto-suficienței, unde empatia și implicarea în comunitate devin inevitabil marginale. ...