SECTORUL
ENERGETIC - CONTEXT EUROPEAN
Ca răspuns la
situația geopolitică actuală și la dependența UE în materie de importuri,
Comisia pledează pentru o nouă strategie europeană de securitate energetică.
Diversificarea surselor de aprovizionare externe, modernizarea infrastructurii
energetice, finalizarea pieței interne de energie a UE și realizarea de
economii de energie sunt printre principalele sale puncte. Prin urmare, una din
provocările majore pentru Uniunea Europeană, la momentul actual, se referă la
modul în care se poate asigura securitatea energetică cu energie competitivă şi
„curată”, ţinând cont de limitarea schimbărilor climatice, escaladarea cererii
globale de energie şi de viitorul nesigur al accesului la resursele energetice.
Viziunea
politicii energetice europene de astăzi corespunde conceptului de dezvoltare
durabilă şi se referă la următoarele aspecte importante:
•
accesul consumatorilor la
sursele de energie la preţuri accesibile şi stabile,
•
dezvoltarea durabilă a
producţiei, transportului şi consumului de energie,
•
siguranţa în aprovizionarea
cu energie,
•
reducerea emisiilor de gaze
cu efect de seră.
UE elaborează
o politică energetică ambiţioasă, care acoperă toate sursele de energie, de la
combustibili fosili (ţiţei, gaz şi cărbune) până la energia nucleară şi cea
regenerabilă (solară, eoliană, geotermală, hidroelectrică etc.), în încercarea
de a declanşa o nouă revoluţie industrială, care să ducă la o economie cu
consum redus de energie şi limitarea schimbărilor climatice asigurând că
energia pe care o consumăm va fi mai curată, mai sigură, mai competitivă şi
durabilă.
În contextul
instituirii şi al funcţionării pieţei interne şi din perspectiva necesităţii de
protecţie şi conservare a mediului înconjurător, politica energetică a UE
urmăreşte:
•
asigurarea siguranţei
aprovizionării cu energie în Uniune,
•
asigurarea funcţionării
pieţelor de energie în condiţii de competitivitate,
•
promovarea eficienţei
energetice şi a economiei de energie,
•
dezvoltarea surselor
regenerabile de energie,
•
reducerea emisiilor de gaze
cu efect de seră,
•
promovarea interconectării
reţelelor energetice.
•
Pachetul „Energie – Schimbări
Climatice”, stabileşte pentru UE o serie de obiective pentru anul 2020,
cunoscute sub denumirea de „obiectivele 20-20-20”, şi anume:
•
reducere a emisiilor de GES
la nivelul UE cu cel puţin 20% faţă de nivelul anului 1990;
•
creşterea cu 20% a ponderii
surselor de energie regenerabilă (SRE) în totalul consumului energetic al UE,
precum şi o ţintă de 10% biocarburanţi în consumul de energie pentru
transporturi;
•
o reducere cu 20% a
consumului de energie primară, care să se realizeze prin îmbunătăţirea
eficienţei energetice, faţă de nivelul la care ar fi ajuns consumul în lipsa
acestor măsuri.
Pentru a găsi
soluții pentru problemele energetice și climatice ale Europei și pentru a garanta
aprovizionarea cu energie furnizată la prețuri accesibile și în condiții de
securitate a gospodăriilor și a întreprinderilor, Uniunea Europeană are nevoie
de o piață internă a energiei care să fie competitivă, integrată și fluidă,
și care să ofere un pilon de bază solid pentru a asigura direcționarea
electricității și a gazului acolo unde este necesar. Obținerea integrării
depline a rețelelor și sistemelor energetice ale Europei și continuarea
deschiderii piețelor de energie sunt esențiale pentru realizarea tranziției
către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon și menținerea
aprovizionării în condiții de securitate și la cel mai scăzut cost posibil.
Necesitate atingerii țintelor stabilite la nivel
european privind:
•
finalizarea pieței interne de
energie,
•
conectarea tuturor statelor
membre la rețelele europene de energie,
•
îndeplinirea agendei Europa
2020,
•
transformarea sectorului
energetic în perspectiva anului 2050 – obținerea de energie la costuri reduse
pentru toți consumatorii, au determinat Comisia Europeană la propunerea unui
plan de acțiune care să ducă la finalizarea cu succes a celei mai apropiate
ținte propuse și anume finalizarea pieței interne de energie.
Planul de acțiune vizează patru direcții principale de acțiune :
1. Implementarea legislației europene: transpunerea integrală și implementarea
prevederilor celui de-al Treilea Pachet Legislativ, definirea conceptului de consumator
vulnerabil, aplicarea riguroasă a regulilor de piață și concurență,
întărirea eficienței inițiativelor regionale, revizuirea liniilor directoare
privind ajutorul de stat pentru protecția mediului;
2. Întărirea capacității consumatorilor de a
participa la piață: eforturi
susținute pentru implicarea, informarea și motivarea consumatorilor, inclusiv
prin implementarea prevederilor directivei de eficiență energetică,
monitorizarea pieței cu amănuntul, stabilirea de linii directoare și bune
practici privind instrumentele de comparare a prețurilor, facturare clară și
transparentă, sprijinirea consumatorilor vulnerabili, asistență dedicată
consumatorilor vulnerabili pentru formularea unor opțiuni de schimbare a
furnizorului în cunoștință de cauză și sprijinirea acestora prin măsuri
sociale pentru a putea face față cerințelor pieței concurențiale de energie;
3. Realizarea unui sistem energetic european: adoptarea și implementarea codurilor de
rețea, adoptarea Pachetului Infrastructură, adoptarea primei liste a
proiectelor de infrastructură de interes european, introducerea rețelelor
inteligente, adoptarea de măsuri de eficiență energetică etc.
4. Limitarea intervențiilor statului
pentru asigurarea îndeplinirii țintelor propuse: eliminarea prețurilor reglementate cu
luarea în considerare a obligațiilor de serviciu universal și a măsurilor de
protejare a consumatorilor vulnerabili, evaluarea modului de răspuns al
sectorului de producere de energie electrică la acoperirea cererii, adoptarea
de recomandări privind schemele suport pentru regenerabile, înființarea
grupului european pentru coordonarea sectorului energiei electrice.
Aprovizionarea cu energie este una dintre principalele provocări cu care
se confruntă Europa astăzi. Perspectiva creșterii acute a prețurilor și
dependenta tot mai mare de importul de energie pun sub semnul întrebării
securitatea aprovizionării cu energie si pun în pericol întreaga economie. In
paralel, trebuie luate decizii importante pentru a reduce drastic emisiile
și pentru a combate schimbările climatice. În anii următori va trebui investit
masiv în infrastructura energetică europeană, pentru a o adapta la nevoile
noastre viitoare.
UNIUNEA
EUROPEANĂ - PERSPECTIVE
Planul
Poloniei pentru o Uniune Energetică Europeană
În luna aprilie a anului trecut, în contextul situaţiei din Ucraina şi
al relaţiilor UE-Rusia precum şi în vederea gestionării provocărilor cauzate de
dependenţa energetică a statelor membre UE faţă de gazele ruseşti, delegaţia
poloneză la UE a distribuit un non-paper referitor la o foaie de parcurs pentru
o Uniune Energetică Europeană. Documentul subliniază că toate măsurile propuse
de partea Poloniei pot fi implementate în cadrul actualelor Tratate. Plecând de
la exemplul uniunii bancare a UE dar şi al EURATOM, ca şi mecanisme europene,
premierul polonez consideră ca este necesar ca la nivelul UE să existe un
organism comun însărcinat cu negocierea si achiziţionarea de energie. Un
asemenea organism ar contra balansa poziţia de monopol a Rusiei. Pe termen
lung, UE trebuie să spargă monopolul rusesc asupra gazelor naturale şi să
restaureze o piaţă liberă concurenţială. Sunt propuşi practic şase piloni
fundamentali: infrastructură, mecanisme de solidaritate, consolidarea puterii
de negociere a statelor membre şi a UE faţă de terţi, dezvoltarea surselor de
energie indigene în UE, diversificarea surselor de energie (în special de
petrol şi gaze naturale) şi consolidarea comunităţii Energetice.
1. Dezvoltarea şi modernizarea
infrastructurii pentru a sprijini diversificarea energetică prin:
•
Acordarea de prioritate
proiectelor energetice din zonele (ţările) cele mai vulnerabile faţă de
sistarea furnizării de către furnizori externi;
•
Sporirea procentului de
co-finanţare a unor asemenea proiecte până la maximul posibil la nivelul UE –
75%;
•
Sporirea cotei de finanţare
alocate proiectelor energetice prin cadrul financiar pentru perioada 2014-2020;
•
Necesitatea introducerii
sectorului petrolier in politicile de ajutor financiar;
•
Pregătirea cadrului de
finanţare pentru Proiecte Energetice în Interes Comun (PECI – Projects of
Energy in Common Interest). Identificarea unei liste prioritare de PCI, poate
reprezenta un impuls politic important (care să fie transmis la cel mai înalt
nivel), pentru promotorii de proiecte şi părţile interesate din domeniu. Este
importantă şi prioritatea acordată finanţării PCI din Europa Centrală şi de S-E
(vulnerabilă şi cu risc mare de a fi afectată de întreruperea aprovizionării),
prin instrumentul CEF (Connecting Europe Facility) şi creşterea ratei de
co-finanţare europeană până la 75%. Finanţarea proiectelor din sectorul
petrolier (infrastructură, capacităţi de stocare şi tehnologii noi de
rafinare), fie prin modificarea regulamentului CEF (care nu permite finanţarea
acestui sector), fie prin alte programe europene, precum Horizon 2020;
•
Accelerarea implementării
Proiectelor de Interes Comun (PCI). În 2015, cu ocazia revizuirii listei PCI va
trebui pus accentul pe necesitatea dezvoltării facilităţilor de depozitare a
gazelor naturale şi produselor petroliere.
2. Implementarea mecanismelor UE de
solidaritate privind siguranţa aprovizionării cu energie în situaţii de criză (pilonul
II) prin:
•
Regulamentul 994/2010 privind
securitatea aprovizionării cu gaze naturale reprezintă un instrument bun pentru
gestionarea unor situaţii de criză, aceasta impunând obligaţii statelor membre
de a elabora evaluări de risc şi planuri naţionale de acţiune preventivă şi de
urgenţă. Statele membre, în mod voluntar, pot extinde aceste planuri la
nivel regional;
•
Capacitatea de reacţie a UE
la situaţii de criză ar putea fi îmbunătăţită prin realizarea unor evaluări de
risc şi planuri de acţiune preventivă şi de urgenţă la nivelul UE;
•
Polonia doreşte o
impulsionare politică a demarării acestor planuri la nivel UE întrucât
Regulamentul 994/2010 nu prevede decât obligaţia pentru Comisia Europeană de a
analiza fezabilitatea elaborării acestora la nivel european;
•
În cazul unei crize a
aprovizionării cu energie – via UA – aproximativ 12-15 state membre vor fie
afectate în mod negativ, motiv pentru care se impune crearea unui mecanism de
solidaritate la nivel european;
•
Pe durata negocierilor
regulamentului, statele membre ale UE din Vestul Europei au manifestat
reticenţă faţă de includerea unor obligaţii clare referitoare la elaborarea
unor planuri de acţiune la nivelul UE, întrucât ar impune acestora obligaţii de
conformare suplimentare, în condiţiile în care doar statele din Centrul şi
Estul Europei ar fi cel mai rău afectate în cazul unei crize de aprovizionare;
•
Capacitatea de import a
Polonia va creşte, în următorii 4 ani, la aproximativ 38bcm/an (de trei ori consumul
intern anual al PL), în condiţiile în care au fost realizate în ultimii ani
investiţii majore în proiecte de infrastructură.
3. Consolidarea puterii de negociere a
statelor membre şi a UE faţă de furnizorii externi (pilonul III) prin:
•
Eliminarea clauzelor secrete
din contractele bilaterale cu Rusia;
•
Redactarea unui contract
cadru la nivelul statelor membre UE;
•
Participarea activă a
Comisiei Europene la negocieri;
•
Abordarea comună (EU
template) a acordurilor interguvernamentale (IGA) în domeniul energiei şi
participarea obligatorie a COM în toate etapele de negociere a unui IGA pentru
minimalizarea efectelor acestora asupra nonconformităţii cu legislaţia
europeană. Este important, în acest sens, să fie avută în vedere stabilirea
unei liste cu clauze abuzive care nu ar mai trebui să se regăsească în IGAs.
Pentru PL o clauză importantă este şi cea referitoare la punctele de livrare a
gazelor (market delivery points), acestea ar trebui să fie stabilite la graniţa
UE şi nu în interiorul UE;
•
Crearea unui mecanism de
agregare a cererii la nivelul UE/regional pentru importul de gaze naturale, COM
fiind invitată să analizeze modul de concretizare a unui asemenea mecanism.
Propune spre analiză 2 opţiuni de implementare a acestui mecanism – crearea
unei agenţii responsabile pentru agrearea cererii (top-down approach, după
modelul agenţiei Euratom) sau crearea unei entităţi comerciale (bottom-up
approach).
4. Dezvoltarea surselor de energie din
interiorul UE (pilonul IV) prin:
•
Explorarea şi exploatarea
surselor existente de energie, mai ales a zăcămintelor de cărbune şi a gazelor
de şist, in condiţiile respectării normelor şi standardelor existente la
nivelul UE;
•
Exploatarea surselor de
energie existente va stimula economia ţărilor UE;
•
La nivel UE cărbunele trebuie
privit ca o resursă cu potenţial de a asigura independenţă energetică.
5. Identificarea de noi surse de alimentare
cu energie (pilonul V) prin:
•
Dezvoltarea infrastructurii
energetice europene va facilita accesul furnizorilor externi la piaţa
europeană;
•
Trebuie căutate noi rute de
alimentare în principa cu gaze naturale şi petrol;
•
Trebuie întărită cooperarea
cu Statele Unite şi Canada în vederea importului din aceste ţări în Europa de
gaze naturale lichefiate (LNG). Australia poate fi un alt partener important
pentru UE;
•
Continuarea lucrărilor la
Coridorul Sudic al Gazelor, întărirea cooperării cu noi furnizori din zona
Mării Caspice şi a Mediteranei (state precum Azerbaidjan, Turkmenistan, Israel
sau Irak).
6. Consolidarea Comunităţii Energetice
(pilonul VI) prin:
•
Întărirea rolului
instituţional;
•
Îndreptarea atenţiei asupra
Ucrainei şi Moldovei şi acordarea de asistenţă şi sprijin pentru ca aceste două
ţări să implementeze şi să aplice la nivel naţional legislaţia europeană în
domeniul energetic;
•
Realizarea proiectelor de
conectare a ţărilor membre în Comunitatea Energetică, dar şi a Ucrainei şi
Moldovei, cu piaţa internă UE;
•
Crearea şi promovarea unei
strategii privitoare la dezvoltarea surselor de energie din interiorul UE şi
creşterea eficienţei;
•
Crearea unui sistem eficient
de avertizare rapidă în Ucraina în caz de sistare a furnizării gazelor naturale.
În conturarea Uniunii
Energetice, Comisia va porni de la cele 3 obiective-cheie ale politicii
energetice europene:
1. securitatea aprovizionării,
2. sustenabilitate,
3. competitivitate,
Precum şi de la cele 5 dimensiuni:
1. securitate, solidaritate şi încredere;
2. dezvoltarea unei piețe interne a energiei
integrate și competitive;
3. moderarea cererii de energie/eficienţă
energetică;
4. reducerea emisiilor de carbon / decarbonizarea
mix-ului energetic al UE;
5. cercetare şi inovaţie – dezvoltarea de
tehnologii în domeniul energetic.
Aprovizionarea cu energie este una dintre principalele provocări cu care
se confruntă Europa astăzi. Perspectiva creșterii acute a prețurilor și
dependența tot mai mare de importul de energie pun sub semnul întrebării
securitatea aprovizionării cu energie și pun în pericol întreaga economie. În
paralel, trebuie luate decizii importante pentru a reduce drastic emisiile și
pentru a combate schimbările climatice. În anii următori va trebui investit
masiv în infrastructura energetică europeană, pentru a o adapta la nevoile
noastre viitoare. In acest context, obiectivele majore ale politicii energetice
UE sunt siguranţa aprovizionării cu energie, creşterea competitivităţii pieţei
interne şi promovarea energiei durabile.
ROMÂNIA – CONTEXTUL ENERGETIC ACTUAL
ENERGIE ELECTRICĂ
Potrivit situației până în anul 2012 prezentată de
Eurostat, România se afla pe locul al treilea într-un clasament al
independenței energetice procentuale în Uniunea Europeană, după Danemarca și Estonia. În România, prețul energiei
electrice pentru populație este reglementat, ceea ce a determinat menținerea
unui nivel redus comparativ cu alte state europene. Astfel, în 2013,
România se situa printre statele cu cele mai scăzute prețuri la energia pentru
consumatorii casnici, aflându-se pe locul 8 cu 0,128 euro/kWh, la polul
opus cu cele mai mari prețuri aflându-se Danemarca cu 0,294 euro/kWh și
Germania cu 0,292 euro/kWh. În anul 2014,
volumul de energie exportată de România, echivalentul a
15% din producție, a înregistrat cel mai mare nivel din ultimii zece ani, fiind
impulsionat atât de un preț mai mic față de media europeană, cât și de o serie
de circumstanțe externe, potrivit datelor Transelectrica. Valoarea energiei exportate anul
trecut se ridica la 355 milioane de euro. Exporturile de electricitate au ajuns
anul trecut la 9.936 GWh, depășind de două ori nivelul din 2013. Potrivit
Transelectrica, excedentul de producție a condus la scăderea prețurilor
energiei, făcând-o mai competitivă pe piețele din țările vecine. Energia
exportata de Romania ajunge cu predilectie in Serbia, Ungaria si Bulgaria.
Producția de energie a României a fost anul trecut de 64.752 GWh, în timp ce
consumul s-a plasat la 57.627 GWh, potrivit Transelectrica. Sursele regenerabile de energie din
România au un potențial teoretic important. Comparativ cu acesta, potențialul
utilizabil al acestor resurse este mult mai mic, din cauza limitărilor
tehnologice, eficienței economice și a restricțiilor de mediu. În prezent,
România dispune de un excedent de electricitate care poate fi produsă din surse
regenerabile. În acelaşi timp, biocombustibilii pentru transporturi
înregistrează un deficit care este acoperit prin importuri. În condițiile concrete din România, în
balanța energetică se iau în considerare următoarele tipuri de surse
regenerabile de energie: energia eoliană, energia solară, hidroenergia (centrale hidroelectrice cu o putere instalata mai
mică sau egală cu 10 MW, respectiv centrale hidro cu o putere instalată mai
mare de 10 MW), biomasa și energia geotermală. România s-a angajat față de UE să îndeplinească
ca obiectiv naţional pentru anul 2020, o pondere a energiei din surse
regenerabile în consumul final brut de energie de 24%. Directiva europeană a asociat
acestui obiectiv un traseu: 19,04% pentru anii 2011-2012; 19,66% pentru anii
2013-2014; 20,59% pentru anii 2015-2016 şi 21,83% pentru anii 2017-2018. Țara noastră a
raportat deja îndeplinirea și depășirea obiectivului stabilit.
GAZE NATURALE
România este țara cu
cea mai mică dependență de gaze naturale din import. Poziția geostrategică
favorabilă, recent descoperitele resurse din Marea Neagră precum și potențialul
viitor creat de gazele de șist, arată că România ar putea juca în mod evident
un rol definitoriu în regiune. România
a importat, în 2014, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 447.400 tone
echivalent petrol (tep), cu 61,5% (714.100 tep) mai mică faţă de cantitatea
raportată în 2013, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de
Statistică. În acest context infrastructura de transport gaze naturale
devine probabil factorul cel mai important, iar România trebuie să dezvolte -
în cel mai scurt timp posibil - culoare de transport gaze naturale care să
asigure atât gradul necesar de interconectivitate la nivel european cât și
potențial suficient de transport gaze naturale pentru valorificarea resurselor
pe piața autohtonă și pe cea regională. Prin asigurarea legăturii între surse diferite de aprovizionare cu gaze
naturale și piața europeană, proiectele investiţionale menţionate contribuie la
realizarea dezideratelor Uniunii Europene, principalele beneficii ale
realizării acestora putând fi sintetizate astfel:
•
Integrarea pieței de gaze și
interoperabilitatea sistemelor de transport gaze din regiune;
•
Convergența prețului gazelor
în regiune;
•
Eliminarea congestiei în
transportul gazelor naturale pe direcția Bulgaria –România - Ungaria
•
Creșterea flexibilității
sistemului european de transport gaze prin realizarea de intreconectări în flux
bidirecțional;
•
Prin interconectarea
coridorului BULGARIA – ROMÂNIA – UNGARIA – AUSTRIA cu Marea Neagră se va
deschide practic accesul Uniunii Europene spre o nouă sursă de gaze naturale;
•
Creșterea concurenței pe
piața europeană de gaze prin diversificarea surselor, a traseelor de transport
și a companiilor active în această regiune;
•
Creșterea securității
aprovizionarii cu gaze naturale;
•
Reducerea gradului de
dependență de importul de gaze naturale din Rusia.
ROMANIA – PERSPECTIVE
În
prezent, orice discuţie despre asigurarea securităţii energetice a României ar
trebui să plece de la o realitate simplă, şi anume: rezervele de resurse
energetice naţionale se reduc continuu, iar Rusia reprezintă principala sursă
de acoperire a deficitului energetic al ţării noastre. Se conturează
următoarele oportunităţi pentru dezvoltarea energetică a României:
•
România are o poziţie
geografică favorabilă pentru a participa activ la dezvoltarea proiectelor de
magistrale paneuropene de petrol şi gaze naturale;
•
Existenţa pieţelor fizice şi
financiare de energie, precum şi accesul la pieţe regionale de energie
electrică şi gaze naturale cu oportunităţi de realizare a serviciilor de sistem
la nivel regional;
•
Climatul investiţional este
atractiv atât pentru investitorii străini, cât şi autohtoni, inclusiv în
procesul de privatizare a diferitelor companii aflate în prezent în
proprietatea statului;
•
Se înregistrează creşterea
încrederii în funcţionarea pieţei de capital din România, ceea ce permite
listarea cu succes la Bursă a companiilor energetice;
•
Liberalizarea totală a
pieţelor de energie şi gaze naturale;
•
Crearea de oportunităţi
crescute de investiţii în domeniul eficienţei energetice şi al resurselor
energetice regenerabile neutilizate;
•
Accesarea Fondurilor
structurale ale UE pentru proiecte în domeniul energiei;
•
Existenţa unui important
sector hidroenergetic capabil să furnizeze volumul necesar de servicii
tehnologice de sistem;
•
Experienţa îndelungată şi
existenţa unor infrastructure importante pentru exploatarea resurselor
energetice primare interne bazate pe cărbune şi uraniu;
•
Depistarea unor noi perimetre
cu rezerve considerabile de lignit şi de uraniu.
În
perspectivă, opţiunile ţării noastre de a-şi asigura securitatea energetică ar
putea fi următoarele:
1. Acoperirea necesarului din resurse
proprii;
2. Acorduri directe cu Rusia;
3. Acorduri indirecte cu Rusia, prin intermediul
UE;
4. Acorduri cu alte state bogate în resurse
din Orient.
Integrarea
în reţelele energetice ale Uniunii Europene oferă o perspectivă clară
energeticii din România şi de aceea, sunt necesare o serie de noi măsuri care
să vizeze:
•
Investiţii majore în
retehnologizare, eliminarea ineficienţelor din sistemul energetic şi
îndeplinirea angajamentelor faţă de UE care vor ajunge la scadenţă;
•
Valorificarea avantajelor ce
derivă din sistemul de energie electrică şi cel de gaze;
•
Vânzarea competitivă a
activelor sau produselor statului din domeniul energiei;
•
Implicarea mai activă în
proiectele energetice care favorizează ţara noastră;
•
Dezvoltarea corelată a proiectelor energetice
din perspectiva capacităților de producere, inclusiv mixul energetic, și a
infrastructurii de transport, în strânsă legătură cu evoluția consumului la
nivel național, cu închiderea capacităților a căror durată de viață a fost
depășită (sau înlocuirea acestora) și cu evoluția capacităților de
interconexiune și posibilitățile reale de export/import;
•
Accelerarea reformei
instituţionale;
•
Evaluarea
instrumentelor financiare existente la nivelul statelor membre și implementarea
celor adecvate pieței de nergie electrică din Romania;
•
Întărirea capacităților de interconexiune cu
statele învecinate.
În
concluzie, mutarea accentului relaţiilor dintre UE şi Federaţia Rusă de la
ciocnirile politico-propagandistice, la cooperarea economică, la un parteneriat
strategic şi energetic solid poate fi scenariul următorului deceniu în spaţiul
geopolitic din care face parte şi România. Aplicarea acestui scenariu ar
reprezenta o şansă clară pentru dezvoltarea durabilă a ţării şi pentru
programul energeticii. Totodată, trebuie să luăm în calcul faptul că România
trebuie să divesifice sursele de aprovizionare cu gaze naturale, să
încerce să devina un vector geopolitic important ca urmare a traseelor
energetice ce străbat zona extinsă a Mării Negre, urmărind crearea unui
sistem de interconectare ce ar duce la un sprijin reciproc a distribuţiei
resurselor între statele membre, întrucât cea mai bună modalitate de a obţine
independenţa energetică este prin constituirea unei interdependenţe energetice
europene. Strategia Energetică 2015 - 2035
trebuie să fie un instrument activ care să plaseze România în rândul țărilor
puternice, dar atractive pentru investitori, un instrument care sa asigure
stabilitatea și predictibilitatea domeniului energetic pe termen mediu și lung.
Principalele obiective vizate
ar trebui să se refere la:
•
Atragerea de noi investiții
în sectorul energetic, prin asigurarea existenței unei piețe stabile,
previzibile și transparente, prin strategii și politici publice și înlăturarea
unor potențiale bariere în atragerea investitorilor;
•
Desfășurarea de operațiuni de
explorare în vederea descoperirii de noi zăcăminte de țiței și de gaze, atât
convenţionale, cât şi neconvenţionale;
•
Stabilirea unui plan bine
definit de dezvoltare a infrastructurii de transport gaze pentru perioada
următoare;
•
Implementarea unui sistem
competitiv pe teritoriul UE privind producerea energiei electrice din surse
regenerabile cu scopul de a dezvolta pieţele naționale, ca urmare a faptului că
din potenţialul energetic economic total al surselor regenerabile al României,
biomasa deţine mai mult de 50%;
•
Punerea în operare de
capacități energetice noi, competitive și cu utilizare de tehnologii curate,
care să acopere deficitul de capacitate apreciat că va apărea după 2015;
•
Continuarea planurilor de
dezvoltare a capacităților nucleare de producere a energiei electrice, de
modernizare a grupurilor hidroenergetice, de reabilitare a grupurilor
termoenergetice;
•
Având în vedere volatilitatea
producției de energie electrică a capacităților de producție a E-SRE, creșterea
responsabilității asigurării serviciilor de sistem și a creării dezechilibrelor
printr-o mai bună reglementare.
SCURTĂ CONCLUZIE
România
este, momentan, cel mai mare producător de gaze din Europa Centrală şi de Est,
potrivit unui document arătat recent investitorilor americani. În pofida
dependenţei Europei de petrolul şi gazul rusesc, România este singura ţară din
sud-estul Europei care are şanse reale să devină independentă, anul trecut
producţia proprie acoperind peste 85% din consumul intern de gaze. Securitatea
energetică a României poate fi asigurată, în următorii ani, din necesarul de
producţie internă, prin urmare există şanse reale ca ţara noastră să devină al
doilea stat independent energetic din Europa, după Danemarca. Dezvoltarea
sectorului energetic înseamnă crearea de noi locuri de muncă, colectarea mai
multor taxe suplimentare la bugetul de stat şi preţuri cât mai bune pentru
consumatori. Consolidarea securității energetice este în interesul nostru
al tuturor, atât al României, cât al tuturor statelor membre UE. Pentru aceasta
este nevoie de: încheierea unor parteneriate puternice și stabile pe termen
lung cu furnizori importanți, îmbunătățirea infrastructurii, creșterea
utilizării raționale a energiei, exploatarea eficientă a resurselor energetice
care ne aparțin, elaborarea planurilor de urgență și crearea de mecanisme de
siguranță pentru a face față mai ușor riscurilor legate de siguranța
aprovizionării (creșterea stocurilor de gaze, scăderea cererii de gaz prin
utilizarea combustibililor de substituție (în special pentru încălzire),
dezvoltarea infrastructurilor de urgență, ca de exemplu, completarea
posibilităților de flux invers și punerea în comun a unei părți a stocurilor de
securitate existente), utilizarea sporită a surselor de energie regenerabile și
producția durabilă de combustibili fosili, încheierea și negocierea acordurilor
interguvernamentale avute în vedere cu țări terțe care ar putea avea un impact
asupra securității aprovizionării regionale, îmbunătățirea eficienței
energetice.