Într-o lume în care valorile şi reperele morale sunt în declin, implicarea socială și conștiința civică sunt deziderate esențiale pentru buna funcționare a unei societăți democratice. În teorie, cetățenii ar trebui să fie actorii principali în viața politică și socială, să participe activ la deciziile care le afectează comunitatea şi să își exercite drepturile și obligațiile fundamentale într-un mod responsabil. Totuși, realitatea este mult mai complexă și contradictorie. Societatea noastră este marcată de un individualism ascendent, încurajat de valorile consumerismului și ale succesului personal, mai ales acela legat de ptoiectarea propriei imaginii pe reţelele sociale. În acest context, noțiunile de bine comun, solidaritate și responsabilitate civică sunt adesea lăsate în umbră. Individualismul exacerbat nu doar că subminează reperele morale și politice, dar creează și o cultură a competiției și auto-suficienței, unde empatia și implicarea în comunitate devin inevitabil marginale. Un exemplu relevant este absenteismul masiv de la vot, un simptom clar al deconectării cetățenilor de la viața publică şi politică. În loc să fie perceput ca un drept fundamental și o responsabilitate civică, votul este văzut de mulți ca o formalitate inutilă, o povară sau o alegere care nu va schimba nimic. Fie că este vorba de o dezamăgire față de clasa politică, de lipsa unor alternative convingătoare sau de o simplă indiferență, absenteismul demonstrează un deficit major de conștiință civică. Cu toate astea, nu observăm o îngrijorare, măcar mimată, a clasei politice din această perspectivă şi în mod cert, nu trebuie să avem aşteptări în acest sens. Aşteptările vin de la intelectuali, cei care în mod tradițional au avut rolul de a critica, de a ghida și de a inspira societatea, dar şi ei, în mare parte, sau retras în turnul lor de fildeș. Există desigur şi voci implicate, dar în ansamblu, asistăm la o alienare a elitei intelectuale de la viața publică. Mulți preferă să se exprime doar în cercuri restrânse sau pe rețele sociale, departe de agitația străzii și de frământările dureroase de la periferia cetății. Această izolare, chiar dacă în bună parte justificată, este totuşi o altă formă de individualism, unul mascat sub aura superiorității intelectuale sau al respingerii compromisului, dus de cele mai multe ori la limita de jos a decenţei, în arena politică. Pe de altă parte, ideea ca intelectualii să se implice mai mult în politică, nu este neapărat cea mai bună soluție. Lipsa reflexelor demagogice şi nu numai, scade proporțional și performanța lor în politică, aşa cum s-a dovedit de cele mai multe ori. Calitatea morală și intelectuală a instituțiilor publice, nu poate fi îmbunătățită doar prin colonizarea forțată a partidelor cu materie cenușie, ci prin implicarea elitelor la întreg procesul educațional, civic și abia în final, cel politic.
Totuşi, unde se vinde la preţ de dumping egoismul social? Răspunsul nu trebuie căutat într-un areal anume, pentru că este omniprezent în fiecare colț al societății noastre. Îl găsim în fiecare moment în care alegem confortul personal în detrimentul binelui comun, în fiecare vot neexprimat și în fiecare dezbatere ignorată. Se cumpără zilnic, doar aparent gratis, cu fiecare decizie de a nu ne implica, de a nu empatiza și de a nu face un efort, fie şi minimal, pentru a înțelege și a contribui la viața comunității din care facem parte. Dacă acesta este răspunsul, atunci schimbarea nu vine nici ea doar dintr-un loc anume, ci dintr-o trezire colectivă a conștiinței civice, o reîntoarcere la valorile morale fundamentale și o recunoaștere a faptului că fiecare acțiune, oricât de mică, contează. Implicarea începe cu noi, cu fiecare alegere, fiecare cuvânt și fiecare gest care poate aduce oricât de puțină bunătate şi o comunitate mai bună. La preluarea mandatului de Preşedinte al USR, Varujan Vosganian a declarat că scriitorul român trebuie „să se reîntoarcă în cetate”, pentru că „scriitorii sunt printre cei care au construit, practic, România modernă în secolul al XIX-lea”. Dacă societatea reuşeşte să îşi mobilizeze elitele, ar putea fi un început bun. Întrebarea de o sută de puncte este: mai există încredere, entuziasm, şi deci, un strop de speranţă?
