Teoria conspirației

Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, care a făcut vâlvă prin publicarea de documente din peste 250.000 de dosare secrete ale corespondenței diplomatice americane, a fost arestat la Londra. Pentru ce? Nici nu ne vine să credem. Procurorii din Suedia au emis un mandat internațional de arestare pe numele lui Julian Assange, după ce două femei au depus plângeri împotriva sa pentru hărțuire sexuală. Unde dai și unde crapă!? Complexitatea acestui caz, va face din păcate, ca el să nu poată fi rezolvat curând. Jurnaliștii de la Washington Post au avansat o teorie care ne duce cu gândul la posibile frământări ale establishmentului american, potrivit căreia președintele SUA ar trebui să anunțe cât mai rapid decizia de a nu mai candida la un nou mandat. Analistul american Edward Spannaus, de la Executive Intelligence Review, spunea zilele trecute că “Există oameni supăraţi din cadrul administraţiei sale şi al Partidului Democrat, care iau serios în considerare modul de a-l îndepărta de la preşedinţie pe Obama”. Însuși Assange declara duminică, într-un interviu din El Pais, că Obama trebuie să demisioneze, pentru că ar fi aprobat spionarea funcționarilor ONU. Indiferent de ce se va întâmpla, acest episod are darul de a pune într-o lumină deloc favorabilă, o mică parte din culisele diplomatice și nu numai, ale Statelor Unite.

La mulți ani, România! La mulți ani, români!

Despre libertate

Aşa cum putem afla din lucrarea “Statul Atenian” a lui Aristotel, a fost o vreme în care Solon introdusese în rândul delictelor politice și neparticiparea “din indiferentă sau tembelism” a cetățenilor la viata cetății. Cel găsit vinovat urma “să fie despuiat de onoruri și scos din rândul cetățenilor”.

Este interesant modul în care Solon a gândit această problemă. Democrația participativă presupune anumite atribuții pe care cetățeanul trebuie să le exercite pentru ca această formă de guvernare să nu fie pusă în pericol. Opțiunea politică a fiecărui individ în parte este foarte importantă pentru formarea unei majorități care să confere guvernanţilor autoritatea de a lua decizii și în același timp de a le putea justifica prin încrederea conferită de actul electoral. Fără această opțiune general manifestată nu ar mai putea fi invocată ca justificare a unor decizii mai mult sau mai puțin corecte regula majorității. Iar acest fapt ar diminua cu mult autoritatea puterii în fata societății civile. De aceea, cetățeanului i se oferă anumite drepturi și libertăți individuale pe care, însă, dacă nu le folosește, statul își arogă dreptul de a i le retrage, ba chiar de a-i nega chiar și condiția de simplu cetățean. Este o viziune aparte în ceea ce privește conceptul de libertate. Exista libertatea de opinie, libertatea de a vota, libertatea cuvântului, dar nu există libertatea de a opta pentru participare sau neparticipare. Această îngrădire poate duce în final la obstrucționarea și anularea tuturor celorlalte libertăți. Practic cetățeanului atenian i se impunea să-și exercite drepturile democratice, în caz contrar autoritatea statală având posibilitatea de a anula aceste drepturi.

Se pune întrebarea dacă în acest caz se mai poate vorbi sau nu despre libertate. Pentru că, așa cum spunea Friedman, “nimeni nu vă poate sili să fiți liberi. Aceasta este treaba voastră”. Orice constrângere în acest sens înseamnă de fapt o anulare a libertății.

Am dat acest exemplu inspirat din originala democrație a statului atenian tocmai pentru a reliefa limitele libertății. Nu vorbim despre libertate în sensul abstract, filozofic deoarece libertate deplină nu există, nu este altceva decât o utopie. Totuși, nu este lipsit de interes un demers lămuritor în privința limitelor până la care se poate exprima liber un individ din punct de vedere social, politic, economic.

Din legea lui Solon se poate desprinde o concluzie importantă. Libertatea este o noțiune relativă, care poate fi înțeleasa ca atare într-un anumit cadru istorico - geografic și într-o anumită împrejurare, în timp ce într-o altă situație ar putea apare drept formă de manifestare a unei constrângeri.

La multi ani, Emil Constantinescu!

Președintele Emil Constantinescu a împlinit astăzi 71 de ani.
La mulți ani domnule Președinte!

Despre discursul politic

Trăim într-o lume care se confruntă cu o abundență a faptelor și actelor de natură politică. În acest context, ne putem întreba care sunt căile prin care un demers politic devine eficient, care este mecanismul în baza căruia un actor politic poate reuși ori nu să cucerească, să păstreze și să exercite puterea. Discursul este instrumentul cel mai des uzitat, cu ajutorul căruia se cucerește, se păstrează și se exercită puterea. În acest context putem defini normalitatea ca fiind situația în care puterea este obținută și exercitată în mod legitim. Într-un sistem normal, cum este cel democratic, acțiunile celor care vor să acceadă la putere ori să o păstreze sunt, cele mai multe, acțiuni, procedee și angajamente de ordinul discursivității, deoarece discursul este calea cea mai eficientă de a intra în legătură cu cei care pot acorda legitimitatea. În acest context putem identifica trei mecanisme principale prin intermediul cărora se poate realiza legitimarea discursivă a puterii. Primul privește doctrina politică pusă în joc de emițătorul discursului politic (care este constituită din totalitatea problematicii aduse la cunostință celui căruia i se pretinde legitimarea); al doilea face trimitere la calitatea discursurilor de a respecta normele raționalității (adică de a fi logic coerente); în sfârșit, contează și forma discursului. Finalitatea prin excelența practică a discursurilor politice are drept consecință faptul că spațiul politicului (cu tot ce ține de el) capătă o seamă de particularități care-l fac totodată apreciat și disprețuit. Astfel, discursul politic se individualizează mai întâi prin aceea că este, ori cel puțin, poate fi ambiguu (adesea în mod intenționat, dar uneori și fără de voia autorului său!), că are un caracter disimulat și că este, prin excelență, imperativ. O altă trăsătură a discursului politic este aceea că are șansa prezenței unor libertăți care lipsesc în cazul altor tipuri de discurs, dar și dezavantajul unor restricții severe. Libertățile privesc amplitudinea angajamentului problematic, posibilitatea valorificării unor proceduri și mecanisme dintre cele mai diferite în procesul de aducere la cunoștință a mesajului către destinatar, precum și șansa de a putea apela din plin la mecanismele manipulării. Discursurile politice sunt supuse constrângerilor de a nu “trăda” doctrinele de la care se revendică emițătorii lor, de a fi credibile și de a răspunde intereselor majore ale celor cărora le sunt destinate.