Aşa cum putem afla din lucrarea “Statul Atenian” a lui Aristotel, a fost o vreme în care Solon introdusese în rândul delictelor politice și neparticiparea “din indiferentă sau tembelism” a cetățenilor la viata cetății. Cel găsit vinovat urma “să fie despuiat de onoruri și scos din rândul cetățenilor”.
Este interesant modul în care Solon a gândit această problemă. Democrația participativă presupune anumite atribuții pe care cetățeanul trebuie să le exercite pentru ca această formă de guvernare să nu fie pusă în pericol. Opțiunea politică a fiecărui individ în parte este foarte importantă pentru formarea unei majorități care să confere guvernanţilor autoritatea de a lua decizii și în același timp de a le putea justifica prin încrederea conferită de actul electoral. Fără această opțiune general manifestată nu ar mai putea fi invocată ca justificare a unor decizii mai mult sau mai puțin corecte regula majorității. Iar acest fapt ar diminua cu mult autoritatea puterii în fata societății civile. De aceea, cetățeanului i se oferă anumite drepturi și libertăți individuale pe care, însă, dacă nu le folosește, statul își arogă dreptul de a i le retrage, ba chiar de a-i nega chiar și condiția de simplu cetățean. Este o viziune aparte în ceea ce privește conceptul de libertate. Exista libertatea de opinie, libertatea de a vota, libertatea cuvântului, dar nu există libertatea de a opta pentru participare sau neparticipare. Această îngrădire poate duce în final la obstrucționarea și anularea tuturor celorlalte libertăți. Practic cetățeanului atenian i se impunea să-și exercite drepturile democratice, în caz contrar autoritatea statală având posibilitatea de a anula aceste drepturi.
Se pune întrebarea dacă în acest caz se mai poate vorbi sau nu despre libertate. Pentru că, așa cum spunea Friedman, “nimeni nu vă poate sili să fiți liberi. Aceasta este treaba voastră”. Orice constrângere în acest sens înseamnă de fapt o anulare a libertății.
Am dat acest exemplu inspirat din originala democrație a statului atenian tocmai pentru a reliefa limitele libertății. Nu vorbim despre libertate în sensul abstract, filozofic deoarece libertate deplină nu există, nu este altceva decât o utopie. Totuși, nu este lipsit de interes un demers lămuritor în privința limitelor până la care se poate exprima liber un individ din punct de vedere social, politic, economic.
Din legea lui Solon se poate desprinde o concluzie importantă. Libertatea este o noțiune relativă, care poate fi înțeleasa ca atare într-un anumit cadru istorico - geografic și într-o anumită împrejurare, în timp ce într-o altă situație ar putea apare drept formă de manifestare a unei constrângeri.