Ziua de 24 Ianuarie 1859 este ziua în care românii cu drept de vot ai Principatului Ţării Româneşti l-au ales domnitor tot pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, cel care devenise cu puţine zile în urmă domn al celuilalt principat, Moldova. Mişcarea aceasta dovedind o inteligenţă politică salutată până astăzi de românii din toate provinciile, a fost premeditată de elita intelectuală şi politică din cele două principate, înscrisă în lojile masoneriei. Ar fi totuşi exagerat ca Unirea de la 1859 să fie atribuită integral franc-masonilor. Chiar dacă meritul lor rămâne însemnat în configurarea evenimentelor de care e vorba, nu toţi cei implicaţi în acest proces au fost franc-masoni. Pe de altă parte, entuziasmul popular care a însoţit dubla alegere a lui Cuza, în scaunele domneşti de la Iaşi şi Bucureşti, rămâne cu totul în afara oricărui scenariu ocult şi indică în ce măsură acest act răspundea unor aspiraţii reale ale populaţiei Moldovei şi Ţării Româneşti. Fireşte, alegerea lui Cuza pe cele două tronuri a fost doar începutul unui proces de armonizare, iar apoi de unificare reală a instituţiilor din cele două principate.