În data de 5 aprilie am participat la încă o lansare de carte a prietenului meu, prof. dr. Alexandru Ionescu, președinte pe probleme de biologie-ecologie al Ecomondia și membru al Academiilor de Știință din New York, Illinois (USA) și Chișinău. Lansarea cărții “În ținutul îngerilor de culoare” s-a desfășurat la Libraria Mihai Eminescu. Evenimentul a fost un succes, fapt demonstrat de mulțimea pentru care librăria devenise neîncăpătoare. Mă bucur că am fost prezent și, mai ales, țin să-l felicit pe prof.dr. Ionescu pentru succesul de care s-a bucurat lucrarea domniei sale.
Capitolul I Comunicarea îşi găseşte maxima expresie în discurs. Secretul unui discurs reuşit constă în pregătirea, exersarea, analizarea şi din nou exersarea acestuia. De aceea am ales să vorbesc despre discurs ca o modalitate separată de transmitere a mesajului. Discursul trebuie să aibă în intenţie atingerea unei serii de obiective prin intermediul unor modalităţi specifice de abordare. Ca atare, înainte de a începe un discurs, trebuie să vă gândiţi la auditoriu, la mesajele pe care încercaţi să le transmiteţi acestuia şi la cât va fi de receptiv. Ce obiectiv urmăriţi – să-l informaţi, să-l convingeţi, să-l inspiraţi sau să-l distraţi? Fiecare tip de obiectiv implică abordarea unor modalităţi diferite de a construcţie şi de expresie. Un discurs este un proces extrem de complex care presupune nu numai o etapă de pregătire anterioară, ci şi o serie de reguli pe parcursul desfăşurării sale. Pregătirea iniţială presupune: Cunoaşterea audienţei: din cine este formată, ce preocupări