Am avut onoarea de a citi acest mesaj în fața invitaților și delegaților prezenți la Congresul Ordinar al PNL.
Domnule Preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu,
Domnilor preşedinţi Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu Quintus
Domnule Prim Ministru Călin Popescu Tăriceanu,
Stimaţi colegi, dragi prieteni,
Cu regretul de a nu putea fi azi decât în gând alături de Dumneavoastră, din pricina unor angajamente internaţionale, vă mulţumesc pentru privilegiul de a mă adresa Congresului pentru a-i dori să fie un moment benefic pentru consolidarea PNL ca principalul partid de opoziţie din România.
Această urare nu se adresează doar conducerii şi militanţilor PNL. Ea este o urare de bine pentru întreaga viaţă politică din România şi pentru toţi cetăţenii acestei ţări, indiferent de opţiunea lor de azi sau de mâine. Pentru că o întrebare este acum în minţile tuturor: cine să reprezinte dezideratele cetăţenilor, apăsaţi de nefericita conjuncţie dintre o criză economică globală fără precedent şi o guvernare a cărei incompetenţă nu are nici ea precedent în istoria recentă a ţării noastre? Cine să reprezinte pe întreprinzătorii acestei ţări, sufocaţi de o guvernare care îi jefuieşte? Cine să vorbească în numele profesioniştilor, al funcţionarilor de înaltă calificare, al intelectualilor şi oamenilor de cultură ai acestei ţări, umiliţi de o guvernare care îi condamnă la sărăcie? Cine să apere demnitatea magistraţilor, a profesorilor, a medicilor?
Partidul de guvernământ şi preşedintele sunt chiar artizanii acestei stări generale de disperare.
Este obligaţia istorică a PNL să preia iniţiativa şi să devină purtătorul de cuvânt al acestor profunde nemulţumiri, apărătorul libertăţilor cetăţeneşti şi al democraţiei. Suntem conştienţi că nu e neapărat vocaţia unui partid liberal, de centru dreapta, să exprime politic protestul sindicatelor sau să liniştească spaima de viitor a bătrânilor, cărora li se răpesc mijloacele elementare de supravieţuire. Dar, având în vedere configuraţia politică actuală, PNL are această datorie nu doar faţă de propriul său electorat, ci şi faţă de România. Fiindcă altfel, lipsite de o voce politică, toate aceste spaime şi nemulţumiri se pot revărsa în stradă, către partidele făţiş extremiste care nu mai au reprezentare parlamentară, şi care riscă să devină în viitorul apropiat motoare ale vieţii publice.
Democraţia în România este ameninţată din două direcţii complementare. În anii 2005-2008, ameninţarea venea dinspre tendinţele brutal autoritare ale lui Traian Băsescu şi dinspre populismul pe care acesta îl practică fără să-i pese de consecinţe, dar ele nu erau alimentate de disperarea cetăţenilor obişnuiţi datorită politicii echilibrate a guvernului Tăriceanu, care a ştiut să îmbine politicile liberale care au determinat creşterea economică fără precedent a acelor ani cu iniţiative de natură socială, care au distribuit prosperitate şi au stimulat dezvoltarea clasei de mijloc. Or, în prezent, toate aceste câştiguri sunt grav periclitate de politica ineptă a guvernelor Boc succesive, care practică economii în cel mai autentic stil ceauşist şi distrug sistematic nu numai substanţa, ci şi speranţa unei vieţi decente pentru cei mai mulţi. Ne-am putea întreba dacă această sărăcire universală nu face cumva parte dintr-un proiect diabolic de subminare a democraţiei în beneficiul acelei guvernări de mână forte la care visează Traian Băsescu. Personal, cred că «Briciul lui Okham» funcţionează, şi că e mai degrabă vorba de necugetare, prostie, incompetenţă şi mai ales de dispreţ faţă de cetăţenii acestei ţări care le-au dat acces la puterea de care abuzează fără ruşine. Indiferent de cauză, rezultatul riscă să fie acelaşi şi să submineze însăşi baza politică şi instituţională a democraţiei atât de greu construite în ultimii 20 de ani.
De aceea, dacă competitorul firesc al PNL ca partid de centru-dreapta este
În această bătălie, PNL poate şi trebuie să-şi atragă aliaţi şi din Parlament. Dar, mai ales, din societatea românească. O bună parte a acesteia nu numai că nu are o voce politică, dar nici nu-şi doreşte să aibă. Dezgustul faţă de politică rămâne cultivat încă de acum 20 de ani de FSN, întreţinut de mulţi dintre politicienii de toate culorile şi de mass-media, dispusă la generalizări şi înfierări. Este un duşman pe care PNL nu-l poate învinge decât printr-un nou pact cu societatea civilă. Este vorba de un pact al dialogului constant, al deschiderii faţă de valorile societăţii, un pact al politicilor inteligente şi corecte, promovate de politicieni inteligenţi şi corecţi. Desigur, e vorba şi de un război mediatic. PNL a dovedit mai ales în ultimul an că are reprezentanţi - şi, aş vrea să subliniez în mod deosebit, reprezentante – cu o excelentă prestaţie. Este imperativ ca aceştia, şi tot mai mulţi dintre colegii şi colegele lor, să coboare în stradă şi să genereze constituirea unei mase critice în jurul PNL. Numai astfel PNL poate să-şi atingă obiectivul major de a deveni un mare partid de centru-dreapta.
Este imperativ ca PNL să preia iniţiativa acestui nou pact pentru democraţie, în condiţiile în care lăcomia şi incapacitatea guvernului Boc va eroda inevitabil încrederea societăţii în capacitatea PD-L de a gestiona cel puţin corect, dacă nu eficace, România. PD-L este partidul politic care a abdicat, de fapt, complet de la obligaţiile guvernării, transferându-le, pe de-o parte, preşedintelui ţării şi pe de alta Fondului Monetar Internaţional. Aşa-zisul guvern Boc se ocupă doar cu jaful şi cu politizarea sistematică a instituţiilor statului. Nu PD-L e partidul care va putea reface comunicarea dintre politic şi societate.
Dacă PD-L tinde să devină partid-stat,
PNL are astfel în faţa sa un şantier politic cu atât mai vast cu cât un nou pact politic, care să redea cetăţenilor încrederea în capacitatea partidului de a-i transforma aşteptările în realitate, nu poate fi imaginat decât pe baza unui nou proiect de dezvoltare a societăţii româneşti.
În deceniul precedent, CDR a reuşit să mobilizeze o majoritate a cetăţenilor acestei ţări lansând proiectul integrării României în structurile euro-atlantice şi europene, ca expresie sintetică a aspiraţiei către valorile democratice ale Occidentului. Cei patru ani de guvernare 1996-2000 au dus la mutarea graniţei NATO şi UE de pe Tisa pe Prut şi, dincolo de rezultatul alegerilor din 2000, acest proiect a dăinuit şi s-a realizat deplin în anii care au urmat. România are acum nevoie de un nou proiect de o anvergură similară, un proiect care să suscite nu doar adeziunea, ci şi entuziasmul. Un proiect care să se adreseze în acelaşi timp minţilor şi sufletelor naţiunii, un proiect care să definească obiectivele noastre prioritare, pe termen mediu şi lung, strategiile pentru îndeplinirea acestor obiective şi paşii succesivi pe care politicile publice trebuie să-i facă, în fiecare etapă.
Aşa cum, în secolul XIX, liberalii s-au afirmat ca principala forţă motrice a progresului, antrenând întreaga societate românească în construcţia unei identităţi moderne şi europene a ţării, tot aşa, acum, PNL are şansa de a deveni motorul politic al unei noi modernizări a societăţii româneşti care să se integreze din plin societăţii bazate pe cunoaştere a secolului XXI.
Regimul Băsescu ne impune să trăim în deplină incertitudine, cu măsuri luate de pe-o zi pe alta şi cu cârpeli pe care le intitulează, pompos, reforme. În măsura în care PNL va şti să se adreseze societăţii pentru a o solidariza în jurul unui atare proiect, în măsura în care va avea capacitatea de a dezvolta o acţiune politică coerentă şi vizionară, creativă şi disciplinată în susţinerea acestui program pentru viitor, în măsura în care va şti să ofere societăţii şi modele de inteligenţă, şi modele de onorabilitate, PNL are toate şansele să devină un mare partid. PNL poate să ofere naţiunii ceea ce mulţi aşteaptă: un drum clar, în acelaşi timp îndrăzneţ, predictibil, vizionar şi pragmatic – un drum cert către o nouă identitate, o identitate de care să fim cu toţii mândri, o identitate modernă şi europeană a României secolului XXI.