Toate dimensiunile piramidelor se bazează pe o uluitoare acrobație a celor mai controversate numere ale matematicii și ale naturii: pi (3,14) și 1,618 (numărul de aur), din a căror combinare geometrică ar fi rezultat tot ceea ce poate clădi armonios omul, inspirat de dinastia sapiențială a zeului Thot. Mai mult, diametrele planetelor Sistemului Solar au loc și ele în geometria riguroasă a piramidelor. Poate o mână și o minte de geniu au existat pe aceste meleaguri cu milenii în urmă deaoarece:
1. Axa care unește marea sală subterană a platoului Giseh cu centrul micii piramide asociată Sfinxului trece prin Ierusalim. Ori, acest oraș nici nu exista pe vreo hartă la vremea construirii Sfinxului (de fapt nici nu se punea problema cunoștințelor geografice în cadrul civilizației egiptene din mileniul III i.Ch.).
2. O linie dreaptă, care unește vârfurile piramidelor lui Keops și Mikerinos și trece pe la jumătatea muchiei piramidei lui Kefren, ajunge până la misterioasele ruine ale unor edificii descoperite în plin deșert. S-a gândit oare arhitectul să atragă atenția asupra vreunei legături oculte între monumentele platoului Giseh și acele neelucidate morminte izolate și îngropate în nisipul mileniilor?
3. Cum a fost posibilă așezarea centrelor de simetrie ale celor trei piramide și a Sfinxului după criteriile extrem de riguroase ale unor triunghiuri cu totul speciale, necunoscute în acea epocă? Este vorba de triunghiul sacru al lui Pitagora (dreptunghic, cu laturile 3, 4 și 5) și triunghiul sublim (isoscel, cu două laturi egale cu numărul de aur și o latură egală cu unitatea).
Este evident că nu ne putem imagina cum niște blocuri de piatră de peste două tone au fost parcă așezate cu o mână fermecată și nu cu o populație de muncitori având dispozitive rudimentare. Dar mai presus de orice, nimeni nu poate decât specula pe marginea motivației unei astfel de gândiri arhitectonice incompatibile cu epoca edificării respectivelor monumente. Egiptologii sunt unanimi într-o singură privință: faraonii nu au fost niște excentrici doritori să-și pună supușii la treabă în urma unor capricii. Religiozitatea lor este mai presus de orice îndoială, dar de la credință la arhitectură (privită nu numai ca artă, ci și ca geometrie și trigonometrie în vremea când aceste științe nu existau nici măcar în faza de embrion) este o distanță inexplicabilă.
Mai adăugăm un aspect cel puțin la fel de straniu: raza cercului care se înscrie în triunghiul piramidei lui Keops este proporțională cu distanța medie dintre Mercur și Soare.