miercuri, 23 octombrie 2019

Despre inițiere


Inițierea se poate spune că face parte din coordonatele oricărei existențe umane autentice și aceasta din cel puțin două motive: pe de o parte, pentru că orice viață presupune crize profunde, încercări, suferință, iar pe de altă parte, indiferent de gradul de împliniri la care a ajuns, la un moment dat, orice om își vede viața eșuată în complexul de trăiri sociale. În astfel de momente de deznădejde numai o singură speranță pare să ofere o soluție, aceea de a-și lua viața de la capăt. Dacă îndrăznesc să spun că inițierea constituie o dimensiune specifică a existenței umane este pentru că numai ea conferă morții o viziune pozitivă, aceea de a pregăti noua renaștere spirituală.
Inițiere este un cuvânt care provine din latinescul “iniţium”, cu sensul de intrare sau început. Ambele sensuri s-au păstrat în actul inițierii care reprezintă: pe de o parte, intrarea într-un anumit grup esoteric sau de breaslă, iar pe de altă, parte presupune începutul unei vieți noi, unei conviețuiri cu realitățile sociale.
Procesul inițierii este străvechi, după unii cercetători. De altminteri, neoliticul este epoca din care provin primele dovezi despre existența riturilor de inițiere la scară mondială. Înmormântarea cadavrelor în poziția fetusului și colorarea lor cu ocru sunt indicii clare despre existența unei inițieri la oamenii paleoliticului, pentru că arată două  lucruri esențiale: identificarea morții cu nașterea și rolul privilegiat al sângelui, considerat substanța vitală.
Importanța și persistenta ritualelor de inițiere necesită o explicație. Este vorba despre funcția acestor acțiuni. Prin inițiere, individul dobândea cunoștințe și deprinderi precum:
- aflarea miturilor colectivității și felul ei de a interpreta existenţa;
- dobândea abilitatea necesară pentru a exercita o profesie/meşteşug;
- dobândea iluminarea morală.
În opinia mea, ințierea este o punte de legătură între stări diferite, o probă care marchează trecerea de la o dimensiune a existenței la alta. Procesul inițiatic permite întelegerea și acceptarea pentru individ a noului Eu care se va naște din această transformare. Proba inițierii reprezintă înfrângerea eului blazat, viciat, incomplet. Astfel, omul învață să se cunoască cu adevărat prin marile încercări pe care le înfruntă în decursul vieții sale, prin înfrângerea egoului și a patimilor sale, prin acceptarea metamorfozei, prin nimicirea simbolică a Eului și ridicarea unui spirit nou, regenerat și puternic.