Inițierea se
poate spune că face parte din coordonatele oricărei existențe umane autentice
și aceasta din cel puțin două motive: pe de o parte, pentru că orice viață
presupune crize profunde, încercări, suferință, iar pe de altă parte, indiferent
de gradul de împliniri la care a ajuns, la un moment dat, orice om își vede
viața eșuată în complexul de trăiri sociale. În astfel de momente de deznădejde
numai o singură speranță pare să ofere o soluție, aceea de a-și lua viața de la
capăt. Dacă îndrăznesc să spun că inițierea constituie o dimensiune specifică a
existenței umane este pentru că numai ea conferă morții o viziune pozitivă,
aceea de a pregăti noua renaștere spirituală.
Inițiere este un
cuvânt care provine din latinescul “iniţium”, cu sensul de intrare sau început. Ambele sensuri s-au păstrat
în actul inițierii care reprezintă: pe de o parte, intrarea într-un anumit grup
esoteric sau de breaslă, iar pe de altă, parte presupune începutul unei vieți
noi, unei conviețuiri cu realitățile sociale.
Procesul
inițierii este străvechi, după unii cercetători. De altminteri, neoliticul este
epoca din care provin primele dovezi despre existența riturilor de inițiere la
scară mondială. Înmormântarea cadavrelor în poziția fetusului și colorarea lor
cu ocru sunt indicii clare despre existența unei inițieri la oamenii
paleoliticului, pentru că arată două
lucruri esențiale: identificarea morții cu nașterea și rolul privilegiat
al sângelui, considerat substanța vitală.
Importanța și
persistenta ritualelor de inițiere necesită o explicație. Este vorba despre
funcția acestor acțiuni. Prin inițiere, individul dobândea cunoștințe și
deprinderi precum:
- aflarea miturilor colectivității
și felul ei de a interpreta existenţa;
- dobândea abilitatea necesară pentru
a exercita o profesie/meşteşug;
- dobândea iluminarea morală.
În opinia mea,
ințierea este o punte de legătură între stări diferite, o probă care marchează
trecerea de la o dimensiune a existenței la alta. Procesul inițiatic permite
întelegerea și acceptarea pentru individ a noului Eu care se va naște din
această transformare. Proba inițierii reprezintă înfrângerea eului blazat,
viciat, incomplet. Astfel, omul învață să se cunoască cu adevărat prin marile
încercări pe care le înfruntă în decursul vieții sale, prin înfrângerea egoului
și a patimilor sale, prin acceptarea metamorfozei, prin nimicirea simbolică a
Eului și ridicarea unui spirit nou, regenerat și puternic.
