Comunicarea îşi găseşte maxima expresie în discurs. Secretul unui discurs reuşit constă în pregătirea, exersarea, analizarea şi din nou exersarea acestuia. De aceea am ales să vorbesc despre discurs ca o modalitate separată de transmitere a mesajului.
Discursul trebuie să aibă în intenţie atingerea unei serii de obiective prin intermediul unor modalităţi specifice de abordare. Ca atare, înainte de a începe un discurs, trebuie să vă gândiţi la auditoriu, la mesajele pe care încercaţi să le transmiteţi acestuia şi la cât va fi de receptiv. Ce obiectiv urmăriţi – să-l informaţi, să-l convingeţi, să-l inspiraţi sau să-l distraţi? Fiecare tip de obiectiv implică abordarea unor modalităţi diferite de a construcţie şi de expresie. Un discurs este un proces extrem de complex care presupune nu numai o etapă de pregătire anterioară, ci şi o serie de reguli pe parcursul desfăşurării sale.
Pregătirea iniţială presupune: Cunoaşterea audienţei: din cine este formată, ce preocupări are, de ce a venit să vă asculte etc. Realizarea unui conţinut să fie interesant şi relevant pentru auditoriul respectiv. Pentru realizarea acestui conţinut este necesară, realizarea unei cercetări în care să adunaţi toate informaţiile disponibile despre subiectul respectiv: faptele, opiniile, documentaţia, cauzele şi efectele. Toate datele pe care le folosiţi trebuie să fie exacte şi să provină din surse sigure. Folosiţi informaţii interesante şi arătaţi ambele feţe ale argumentaţiei. Găsiţi nota de umor potrivită, sub forma anecdotelor, citatelor, povestirilor. Căutaţi exemple de reuşită, studii de caz, şi gândiţi-vă care din acestea sunt mai eficiente în cazul auditoriului în speţă. Mesajul trebuie gândit pentru a fi rostit, nu pentru a fi scris, ca atare este foarte importantă lungimea sa. Gândiţi-vă cât de lung va fi discursul şi dacă vor exista eventuale întrebări. Trebuie să vă luaţi o marjă de timp de cel puţin 20% faţă de timpul normal pentru rostirea discursului respectiv. Trebuie să stabiliţi o temă sau informaţie cheie care să fie extrem de sintetică.
Odată realizat discursul trebuie cunoscut foarte bine mediul în care se va rosti discursul.Structura discursului trebuie să fie foarte bine închegată logic, să cuprindă înşiruire de gânduri principale sau teme logice, ordonate şi corelate. Un discurs trebuie astfel structurat încât să aibă câteva momente principale: Foarte importantă este introducerea, deoarece ea deschide comunicarea între dvs., auditoriu şi subiect. Introducerea trebuie să stârnească interesul, de aceea este bine să începeţi cu o poveste sau cu o glumă. Ulterior se prezintă relaţia vorbitorului cu auditoriul, subiectul, obiectul şi conţinutul pe scurt. Trebuie evitată o introducere prea lungă. Sunt o serie de modalităţi sau trucuri pentru începerea unui discurs care pot capta atenţia publicului: denumirea temei sau titlul; stabilirea obiectivului şi a planului discursului (propoziţii deductive, fără a dezvălui prea mult din conţinutul ce intenţionează a fi abordat); emiterea unei întrebări (care anticipează întrebările pe care auditoriul probabil le va adresa); folosirea unei anecdote (scurtă, bine plasată, referitoare la subiectul care urmează a fi abordat); adoptarea culorii locale (cu prudenţă pentru a se evita expresiile stereotipice); fapte şi statistici (în introducere abordate doar în trecere, trebuie să fie cât mai reale şi expuse cât mai simplu); propoziţii şocante (care să uimească ascultătorii, întotdeauna urmate de pauze semnificative); povestiri interesante (nu neapărat cu valoare anecdotică, în cazurile în care glumele nu pot fi plasate). Discursul trebuie să se desfăşoare natural şi logic, pentru a putea fi uşor urmărit. Segmentele discursului trebuie să fie legate între ele. Întrerupeţi prezentarea la fiecare două-trei minute cu o replică prin care să stârniţi o reacţie(sau aplauze) din partea auditoriului. Folosiţi materiale audiovizuale, numai dacă acestea clarifică sau susţin discursul. Punctul principal al discursului cuprinde 2 sau 3 puncte-cheie elaborate şi susţinute colocvial. Subliniaţi punctele forte; referiţi-vă la contra-argumente pentru a vă asigura credibilitatea.
Concluzia trebuie să conducă auditoriul spre reacţiile emoţionale şi specifice dorite. Trebuie să se evite divagaţiile sau subiectele lăsate în suspans, şi în acelaşi timp să se lanseze noi discuţii sau problematici. Este bine să se utilizeze un număr redus de cuvinte, simbol pentru apropierea finalului şi să se evite clişee de tipul „în concluzie” sau „în încheiere”. Ca şi la introducere există o serie de modalităţi care vă pot ajuta să încheiaţi un discurs: sumarizarea, întrebări retorice (care determină publicul să caute un răspuns); dramatismul (folosirea unei voci uşor dramatice, modulată), iniţiative (soluţii propuse pentru problemele analizate); enunţarea mesajului principal sau emiterea unor sloganuri mobilizatoare. Pe lângă aspecte legate de conţinut, un discurs poate fi făcut atractiv şi prin modul în care este rostit. Este recomandat să priviţi auditoriul - şi „să reacţionaţi la feed-back-ul acestuia”. Cuceriţi mai întâi oamenii - apoi argumentaţi. Atitudinea dumneavoastră influenţează modul în care auditoriul vă va recepţiona chiar înainte de a începe să vorbiţi. În cazul unui discurs conţinutul reprezintă 30%, iar forma 70%. Interlocutorii trebuie priviţi în faţă, fără a-i fixa însă. Ţineţi capul sus şi priviţi auditoriul în ochi. Faptul că se evită focalizarea privirii asupra audienţei poate induce acesteia ideea că vorbitorul se află într-o stare de tensiune, frică, nelinişte sau angoasă. Este necesară o mobilitate a privirii vorbitorului, care să îşi stabilească anumite repere în sală, mulţime, grup de oameni, la care să revină periodic. Aceasta are un rol suportiv şi asigurativ, atât pentru vorbitor, cât şi pentru auditoriu pe care îl dinamizează şi îl face să urmărească mai atenţi expunerea. Rostiţi cuvintele în direcţia microfonului. Alternaţi viteza şi tonul. Rostiţi propoziţiile cu claritate până la capăt. O voce tremurată accentuează neliniştea vorbitorului şi totodată trădează această nelinişte în faţa celorlalţi, adeseori putând fi asociată cu nesiguranţa. Ritmul vocii este extrem de important, deoarece vorbitorul are în special avantajul introducerii momentelor de tăcere, a pauzelor între părţile frazelor, putându-se astfel specula o serie de avantaje: vorbitorul are timp să reflecte la ce spune; publicul/audienţa are timp să asimileze şi să claseze informaţia şi mesajul transmis; cum fraza nu este terminată se atrage atenţia asupra a ceea ce urmează, se pregăteşte momentul de impact, oamenii ascultă atenţi neştiind ce va urma. Folosiţi limbajul trupului, dar controlaţi-l. Gesticulaţi natural. Poziţia adoptată trebuie să avantajeze corpul, să nu blocheze plămânii, să faciliteze o bună respiraţie şi implicit, o bună oxigenare, altfel inima îşi accelerează bătăile pentru ca sângele să fie totuşi purificat, şi ca atare creşte gradul de emotivitate.